Polițiștii de frontieră români de pe nava de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune Frontex în cadrul Operațiunii Maritime Comune „EPN POSEIDON SEA”, au salvat 46 de persoane – 22 de bărbați, 13 femei și 11 copii – care erau pe o ambarcațiune ce risca să se scufunde în apele Mării Egee.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) informează, luni, într-un comunicat de presă, că misiunea a avut loc pe 12 aprilie iar persoanele salvate, cetățeni sirieni, au primit asistență și hrană iar câteva ore mai târziu au fost transportate în Portul din Chios și predate în siguranță autorităților elene pentru efectuarea procedurilor specifice — asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare.
De la începutul acestui an, de când sunt detașați în Grecia, polițiștii de frontieră români au salvat, individual, dar și în cooperare cu autoritățile elene și cu echipele Frontex, 624 persoane care se aflau în pericol la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni în apele Mării Egee.
Nava maritimă de patrulare MAI 1102 din cadrul Gărzii de Coastă are 23 de polițiști de frontieră la bord.
De asemenea, în cadrul aceleiași operațiuni comune, Poliția de Frontieră a detașat la Centrul Internațional de Coordonare — ICC din Atena doi ofițeri de legătură, care mențin permanent legătura între nava maritimă detașată de PFR pe teritoriul Greciei și Centrul Operațional de Coordonare al IGPF, precum și între nava maritimă și reprezentanții Sectorului Operațiuni Maritime din cadrul Agenției Frontex.