Breaking News

COLECŢIILE DE PRIMĂVARĂ ALE BAG EXPO ȘI EXPOMINERALIA, LA PALAS MALL

 

 

 

Edițiile de primăvară ale târgurilor Bag Expo și Expomineralia îi așteaptă pe iubitorii de accesorii, la Palas Mall. Vor găsi genți în pas cu moda şi bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase, care să le îmbogățească garderoba. În plus, pasionaţii vor descoperi prezentate stalactite din peşterile din România.

 

De miercuri, în Atriumul Palas Mall s-a instalat universul genților și accesoriilor, spre încântarea doamnelor și domnișoarelor. Clientele Bag Expo sunt așteptate până duminică inclusiv cu peste 6.000 de articole, printre care numeroase noutăți din colecţia de primăvară. Totodată, aici vor găsi şi o selecţie din ediţia de vară, precum genţi de plajă şi rucsacuri pentru drumeţii.

 

Din piele naturală sau ecologică, cu imprimeuri geometrice sau florale, personalizate prin accesorii și detalii „statement”, modelele propuse de Bag Expo vor fi adorate de orice pasionată de modă. De la genți supradimensionate sau mini, genţi casual sau sport, până la cluth-uri elegante, toate sunt disponibile într-o varietate de modele, la târgul din Palas Mall. Pentru că se poartă gențile și poșetele argintii și aurii, cele în culori pastel sau cu un design vintage, Bag Expo le aduce mai aproape de iubitorele de shopping. În plus, vor fi disponibile și accesorii pentru bărbați, precum portofele, curele, genți, borsete, serviete, genți de voiaj sau rucsacuri sport.

 

Tot în perioada 19 – 23 aprilie 2017, Atriumul Palas Mall găzduieşte o nouă ediție a târgului de pietre prețioase și semiprețioase Expomineralia. Printre noutăţile prezentate se numără şi o serie de stalactite din peşterile din România, deosebit de atractive mai ales pentru copiii şi adulţii pasionaţi de speologie.

 

Coral, onix, rubin, chihlimbar, turcoaz, safir, jad, ametist, smarald, perle, cristale și multe alte tipuri de pietre deosebite, care îmbogățesc cercei, coliere, brățări, inele și alte bijuterii strălucitoare, se numără printre propunerile Expomineralia.

 

Piesele expuse vor cuceri și cele mai pretențioase preferințe, târgul reunind peste 150.000 de articole, realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii.