Patrimoniul aflat în prezent în administrarea SC Ecopiaţa SA va fi preluat în întregime de Primărie, la fel ca şi spaţiile aflate în administrarea SC Fotbal SA, a anunţat, joi, primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă. Acesta s-a arătat total nemulţumit de modul în care spaţiile respective au fost gestionate de cele două societăţi aflate în subordinea municipalităţii. „Nu este normal ca pieţele agroalimentare din municipiu să aducă un beneficiu de doar 36.000 de lei pe an la bugetul local. Acest lucru este un jaf la drumul mare, dacă ţinem cont că în administrarea SC Ecopiaţa se află, printre altele, un hotel, numeroase imobile aflate în centrul oraşului şi multe, multe alte clădiri care deservesc peste 400.000 de locuitori şi mii de tone de produse agroalimentare pe sezon, în condiţiile în care încasările s-au ridicat, anul trecut, la doar 36.000 de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)
Related Articles
Tudorel Toader:Până la intrarea în vigoare a normelor de modificare a Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se aplică în forma actuală
3 iunie 2018 10:24
Black Friday continuă la Palas cu reduceri de până la 70% și „Bucurii pe loc”
18 noiembrie 2022 09:42
Peste 200 de kilometri de drum judeţean, asfaltaţi în următorii doi ani la Iaşi
17 septembrie 2018 17:15
Check Also
Close
-
Cumpărăturile îţi aduc şi mai multe cumpărături la magazinul KOTON, în Iulius Mall25 octombrie 2017 20:56