Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că PSD a „născocit” comisia de anchetă pentru alegerile din 2009, scopul fiind demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Ea precizează că, dacă majoritatea parlamentară va prezenta elemente concrete și concludente care să fie un punct de plecare pentru obiectul de activitate enunțat formal al acestei comisii, PNL nu va avea nicio reținere să susțină un demers pentru aflarea adevărului.
Liderul PNL subliniază că scopul acestui demers trebuie să fie cel afirmat public.
„În realitate, însă, coaliția anti-DNA, formată din trio-ul amintit, își propune ca activitatea comisiei de anchetă să o vizeze pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Pentru că nu au suficient curaj și nici elemente justificative să propună înființarea unei astfel de comisii de anchetă, în mod formal, au preferat să se prefacă în anchetatori ai unor alegeri care sunt un subiect închis. De fapt, este planul B la încercarea de a demite șeful DNA cu mâna ministrului Justiției. Acesta este jocul unor politicieni fricoși, lipsiți de onestitate, care au făcut o obsesie legată de anchetele împotriva corupției”, punctează liderul PNL.
Raluca Turcan subliniază că majoritatea parlamentară acționează, în paralel, pentru modificarea legislației astfel încât decizia asupra revocării șefilor din Justiție să nu mai fie în mâna președintelui României, așa cum a fost de la începutul anilor ’90, precizând că premierul Sorin Grindeanu a intrat și el în „această conivență”.
„Aceasta este adevărata finalitate a demersurilor politice PSD — ALDE — Băsescu: intimidarea și controlul asupra Justiției”, conchide liderul PNL.
Înființarea comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 va fi votată miercurea viitoare de plenul reunit al Parlamentului, a anunțat joi președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
„Astăzi (joi — n.r.), la Birourile permanente reunite, s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen și se va vota, sper, miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observații din partea unor colegi de la PNL, de la USR, de la PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente, să fie mai clar, unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în presă. Eu și colegii mei le-am spus că au posibilitatea și tot timpul necesar până miercuri să se gândească la amendamente care să îmbunătățească textul hotărârii”, a spus Dragnea la finalul ședinței Birourilor permanente reunite.