Breaking News

Încep lucrările de reabilitare şi modernizare a Bulevardului Dimitrie Cantemir

Miercuri, 26 aprilie, vor începe lucrările de modernizare a bd. Dimitrie Cantemir. În acest scop, municipalitatea va impune, cu acordul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași, o serie de restricții de circulație care vor fi adoptate etapizat. Astfel, în prima etapă, restricționarea se va face cu închiderea traficului rutier pe sectorul cuprins între bd. Nicolae Iorga și șos. Națională, pe direcția dinspre Gara Internațională spre podul Cantemir, cu mutarea traficului pe cealaltă cale unidirecțională și cu impunerea circulației pe ambele sensuri. Pe axul căii unidirecționale se vor monta balize unidirecționale, indicatoare de obligare și lămpi cu semnalizare intermitentă. În cea de-a doua etapă, după finalizarea primeia, restricția se va muta pe cealaltă cale unidirecțională, dinspre șos. Națională spre Gara Internațională, în aceleași condiții de închidere și redirijare a traficului. „Intersecția dintre bd. Dimitrie Cantemir și str. Decebal nu va fi afectată, circulația urmând a fi dirijată de agenți ai Poliției Rutiere în momentul executării lucrărilor în zonă”, precizează reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă. Lucrările de modernizare ale bd. Dimitrie Cantemir ar urma să se finalizeze în șase luni. Lucrările sunt efectuate de asocierea Viarom Construct SRL – Into SRL, valoarea acestora fiind de 2.367.626 lei, sumă care include și modernizarea străzii Gh. Asachi. (E.M.)