Ponta: M-au ajutat de la BNR, SRI, SIE, altfel nu puteam să guvernez bine

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni seară că a fost „ajutat” de SRI, SIE, BNR și Curtea de Conturi, în sensul că a fost „protejat” pentru a „guverna bine”.

Ponta a spus că a fost de mai multe ori în concedii cu fostul șef al SRI George Maior, cu care a fost în relații „apropiate”.

„Nu mai suntem atât de apropiați, pentru că stăm pe alte continente, dar nu mă veți auzi spunând eu ceva de rău vreodată de domnul Maior. M-a ajutat, nu doar George Maior ca persoană, m-au ajutat, repet, de la BNR, SRI, SIE, m-au ajutat, altfel nu putem să guvernez bine . (…) Pe mine, instituțiile statului, cât am fost prim-ministru, vorbesc de SRI, SIE, BNR, Curte de Conturi, m-au ajutat în sensul în care nu să fac ceva rău sau ilegal, ci să guvernez bine. Eu le-am cerut să mă protejeze. Adică, spune-mi dacă vrea să mă caute cineva care are probleme, dacă vreau să numesc pe cineva în funcție care are probleme, da, spuneți-mi ca să nu greșesc, (…) când ești prim-ministru, se întâmplă”, a susținut Victor Ponta la B1 Tv.

El a explicat faptul că ajutorul venit de la instituțiile enumerate anterior a însemnat protejarea față de eventuale erori.

„Cum i-am zis lui Sorin Grindeanu: ‘domn’e, n-ai voie să te duci la restaurant (…) că după aia te fotografiază (…)’. În sensul ăsta trebuie să fii protejat, să nu greșești, să nu faci lucruri pe care nu le știi, să nu te întâlnești cu nu știu ce persoană dubioasă, să te provoace cineva, dar din punctul ăsta de vedere, e normal, dacă vrei să ai performanță”, a adăugat Ponta.

Parlamentarul social-democrat a menționat că nu va spune ce a vorbit la întâlnirile și discuțiile private cu persoane din conducerea SRI, SIE, BNR, decât în situația în care ar fi obligat de „mărturii mincinoase”.

Ponta a arătat că participa la asemenea întâlniri pentru a avea o „guvernare bună”.

„Au fost lucruri pe care le-am știut și lucruri pe care nu le-am știut. (…) Eu am încercat ca prim-ministru să fiu un prim-ministru eficient (…). Mi-aș fi dorit să se spună la finalul mandatului meu că guvernarea a fost o guvernare bună”, a mai declarat Ponta.