Donald Trump, preşedintele american, a declarat că un conflict major cu Coreea de Nord este posibil în cadrul confruntării în privinţa programului nuclear şi balistic al statului asiatic, dar acesta ar prefera un rezultat dilomatic al disputei, informează Reuters, citată de realitatea.net. ”Există posibilitatea să sfârşim prin a avea un conflict major cu Coreea de Nord. Indiscutabil”, a afirmat acesta reporterilor agenţiei de presă britanice, cu ocazia unui intevriu ce a avut loc în Biroul Oval. Cu toate acestea, Trump a adăugat că şi-ar dori o rezolvare paşnică a crizei ce a afectat mai mulţi preşedinţi americani. ”Ne-am dori să rezolvăm lucrurile în mod diplomatic, dar este foarte dificl”, a mai spus acesta, citat de Mediafax. Tensiunile s-au agravat considerabil în ultimul timp în Peninsula Coreeană după o serie de tiruri cu rachete ale Phenianului și avertismentele Washingtonului, potrivit cărora opțiunea militară este „pe masă”. SUA tocmai au afirmat totuși că este necesar să se înăsprească sancțiunile cu scopul de a se relua dialogul. Șeful comandamentului american în Pacific, amiralul Harry Harris, a spus că regimul de la Phenian trebuie „readus la rațiune, nu îngenuncheat”. Casa Albă așteaptă din partea Chinei să facă mai mult pentru a modera ambițiile nucleare ale aliatului său, dar Beijingul este furios din cauza desfășurării THAAD, care amenință — potrivit lui — echilibrul regional și propriile sale capacități balistice.
Related Articles
Mircea Dumitru: Educația a primit, pentru prima oară în 25 de ani, o sumă importantă la rectificare
10 august 2016 19:33
Rugby: Iaşiul găzduieşte la sfârşitul acestei săptămâni meciul dintre România şi Spania
13 februarie 2017 15:49
Primăria sectorului 1 va aloca un milion de euro oraşului Chişinău cu ocazia „Centenarului”
20 august 2017 18:55
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei până în prezent a ajuns la şase
28 ianuarie 2020 12:09
Check Also
Close
-
Municipiul Cluj-Napoca a trecut de incidenţa de 2 la mie16 septembrie 2021 17:04