Veşti bune despre starea lui Dănuţ: Copilul a fost detubat, însă medicii afirmă că pericolul nu a trecut încă

Dănuţ, copilul de doar doi ani care a căzut în puţul din Teleorman, poate respira singur. Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu l-au detubat, dar avertizează că deși veștile sunt bune, micuțul nu este încă în afara oricărui pericol.  Oficialii spitalului Grigore Alexandrescu au anunțat vineri că Dănuț a răspuns tratamentului aplicat, dar că mai are încă probleme, chiar dacă a fost detubat. „Pulmonar nu e încă foarte bine, are probleme respiratorii, dar respiră spontan și cu mască de oxigen”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru.  Faptul că a micuțul răspuns în câteva zile la tratament este o veste bună. „Nu putem spune însă că e în afara oricărui pericol”, a avertizat Alexandru, citat de realitatea.net. Pentru Dănuț urmează acum noi analize, inclusiv un important consult neurologic.  „A dat semne că vrea să respire singur și a fost detubat. Colegii mei spun că respiră spontan, deocamdată. Este bine, este sub ușoară sedare. Pare că își coordonează niște mișcări, că urmărește cu privirea. El este mic, a fost și foarte mult sedat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului, Raluca Alexandru, anunță Agerpres. Aceasta a spus că nu se poate exprima în prezent o opinie din punct de vedere neurologic, însă după primele semne se pare că cel mic este în regulă. Reamintim că băiețelul de un an și opt luni salvat din fântâna de la Balta Sărată a fost transportat cu elicopterul SMURD la București, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce a fost evaluat de medicii aflați la fața locului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „A.D. Ghica”, Gelu Dragomir. După aproximativ zece ore de încercări, copilul a fost scos la suprafață cu tot cu pompa de sub el. Pe parcursul operațiunilor de salvare, băiețelul a stat cu aproape jumătate din corp sub apă. Echipele de intervenție au încercat scoaterea acestuia cu ajutorul unor tije, dar au încercat și să sape un șanț paralel cu fântâna, ca un canal de legătură cu băiatul. Pentru scoaterea lui la suprafață au intervenit autorități locale, forțe ale ISU București-Ilfov, ISU Olt și Dolj. Mama copilului a primit vestea salvării băiatului la spital, unde a fost transportată după-amiază cu ambulanța pentru că a intrat în șoc după ce băiețelul a căzut în puț.