Breaking News

Predoiu: Votul din Comisia juridică a Senatului – scandalos; este o sfidare a intereselor vitale ale României

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a criticat miercuri decizia Comisiei juridice din Senat cu privire la grațierea unor fapte de corupție.

„Dincolo de imoralitatea scandaloasă a votului, rămâne o stupefiantă lipsă de logică a PSD: cum să susții ridicarea MCV grațiind fapte de corupție?! E o sfidare directă a unor interese vitale ale României, care țin de păstrarea unei legături puternice cu Uniunea Europeană. Parlamentul pare captiv celor care au devalizat sistematic banul public 27 de ani la rând”, a scris Predoiu pe Facebook.

 

Senatorii juriști au votat miercuri un amendament prin care se grațiază faptele de corupție precum luarea de mită, darea de mită, traficul de influență.

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, „când toate partidele s-au finanțat ilegal”.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a precizat, în replică, faptul că liberalii nu vor susține „un amendament privind grațierea niciunei fapte de corupție”. Nici reprezentantul USR George Dircă nu a fost de acord cu grațierea faptelor de corupție.