Serban Nicolae către protestatari: Dacă ar fi vorba de un dialog, le-aș spune să nu cadă pradă manipulării

 

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae, le-a transmis protestatarilor care au ieșit în stradă nemulțumiți de amendamentele la proiectul legii grațierii „să nu cadă pradă manipulării”.

„Dacă ar fi vorba de un dialog, le-aș spune să nu cadă pradă manipulării. Am văzut opinii că se reabilitează corupții, că sunt amnistiate fapte, că rămân cu banii cei care au furat… E foarte greu să combați niște absurdități. Atunci îmi dau seama că este vorba despre neinformați sau care au, poate, o tendință, așa o plăcere de a fi manipulați, pentru că altminteri nu poți să discuți de lucruri care nu s-au întâmplat și să spui că așa se întâmplă”, a afirmat joi Șerban Nicolae.

El a adăugat că prin accesul liber al jurnaliștilor la dezbaterea proiectului de lege privind grațierea a asigurat „partea de informare”.

„Acum, dacă se iau informațiile filtrate sau apar informații trunchiate, cum am văzut… (…) Am văzut că o bună parte a presei s-a ferit să vorbească că sunt amendamentele lui Traian Băsescu, ci a spus că sunt amendamentele lui Șerban Nicolae. De aia am și spus, l-am rugat pe domnul Băsescu să îi elibereze de sacul din spate, să le spună că s-au schimbat ordinele, că nu mai trebuie să fie atât de crispați și că pot spune și adevărul”, a completat Nicolae.