Breaking News

Chirtoacă: În ce privește Republica Moldova, României îi va reveni rolul de Germanie de Vest pentru Germania de Est

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a reafirmat marți că, în ceea ce privește Republica Moldova, României îi va reveni rolul pe care l-a avut Germania de Vest pentru Germania de Est.

„Vreau să subliniez că României îi va reveni rolul de Germanie de Vest pentru Republica Moldova, așa cum Germania de Vest și-a avut și își are rolul pentru Germania de Est. Aceasta este soluția concretă, reală și mă tem să nu fie chiar singura în contextul ultimelor evoluții, pentru ca și Republica Moldova, acest teritoriu înstrăinat, treptat să revină la matca sa firească, la rădăcină, la patria mamă. Personal, cred în reîntregire și în unire și sper că în cursul secolului 21 aceasta se va întâmpla. Doar că ea trebuie construită. Și dacă neprietenii noștri vor să readucă Uniunea Sovietică înapoi la Chișinău și în Republica Moldova, prin a încerca și a retrezi din nou nostalgia sovietică, noi, neacceptând o asemenea ofertă, considerăm că doar prin proiecte concrete de infrastructură, prin proiecte care să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor simpli, locuitorilor Chișinăului și ai republicii, Moldova va putea fi mișcată în continuare în direcția europeană”, a declarat Chirtoacă, prezent la semnarea unui document de cooperare între Primăria sectorului 1 din București și Sectorul Centru al Chișinăului.

El a precizat că va continua proiectele de dezvoltare în așa fel încât oamenii să pună în balanță „populismul și abordarea strict propagandistică”.

„Noi ne propunem, fiind alergători de cursă lungă, să continuăm cu proiecte de dezvoltare, în așa fel încât oamenii să poată pune în balanță populismul și abordarea strict propagandistică. În cazul în care România va prelua acest rol al Germaniei de Vest pentru Republica Moldova, avem șansa să scurtăm acest răstimp și să reușim mai repede rezolvarea acelorași probleme pe care dumneavoastră, în mare parte, le-ați rezolvat aici”, a mai spus edilul moldovean.