DE TREI ORI AMINTEȘTE-ȚI DE TINE

Fără a risca să ne încadrăm în tiparele timpului nu putem să ocolim tripla semnificație a acestei zile de 9 mai: Ziua Europei, Ziua Independenţei, proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945. O zi în care poporul român ”l-a prins pe Dumnezeu de picior”, de trei ori, fără ca să se dea peste cap de același număr de ori, pe care poveștile îl conțin în rețeta întâmplărilor miraculoase.

Când sărbătorim Ziua Europei vorbim despre Ziua Uniunii Europene, o construcție prezentată sub forma summumului pe care gândirea democrată a Europei a reușit să o articuleze, în sensul performanței, a evoluției și competenței, ce pot să ne garanteze un maxim de beneficii asumat de acest al treilea mileniu, propus omenirii ca fiind cel mai performant din toate mileniile pe care omul le-a păstrat în memoria timpului, de la Solomon la contemporanii noștri filosofi. Avem nevoie de acest sistem de referință care ne ține cu picioarele pe pământ, care ne face să ne păstrăm amintirea rănilor sângerânde, chiar dacă ele astăzi sunt cicatrizate și vinovații iertați  prin taina trecerii în lumea veșniciei, fără ca cei sortiți acestui drum să aibă pretenția veșniciei. Ar fi foarte interesant dacă am știi câte morți anonime îl ține în veșnicie pe Socrate sau, mai de demult, pe Assurnasirpal, regele asirian, cel are primea despăgubirile victoriilor sale până la nivelul jumătății de sclav. ”345 de sclavi și o jumătate”- atât cât îi ieșea din calculele zecimale, ale celor care stabileau motivația justificării ”prăzii de război”.

Să extrapolăm și să încercăm să aflăm, printr-o trecere fulgerătoare a timpului scurs în cei 10  milioane de ani, ce au trecut, iată, de când primatele s-au încăpățânat să-și urmeze drumul destinului de a ajunge oamenii de azi, cei care se comportă din ce în ce mai ciudat, chiar dacă o fac în mod natural, ca și cum așa ar trebui să se termine, ceea ce a început acum zece milioane de ani, după ce viața a început să se îndrepte spre coborârea primatelor din copaci, după 4 miliarde de ani pe care Planeta a reușit să-i adune, concentrându-se pentru marea creație, omul.

”Acum 7 milioane de ani, strămoşii noștri, primatele, trăiau în liniște, in copaci, la tropice, în junglele dese africane. Dar zona lor avea sǎ fie invadatǎ. Acest nou venit avea să aibă un efect profund asupra istoriei: iarba. În Africa de Est, pajiștile au invadat habitatul tradițional de pădure al primatelor. Cu copaci tot mai puțini și spații cât mai întinse între ei, primatele au fost nevoite să se adapteze. Fiind tot mai multe primate în copaci și cât mai puținǎ hranǎ, primatele au fost nevoite sǎ meargă de la o sursǎ de hrană la alta, separate de pajişti. Căutând hrană disponibilă, multe primate coboară din copaci și se adaptează noului habitat, adoptând, treptat și lent, mersul biped, având membrele superioare cu care vom putea modela istoria și construi civilizația.

Acum 3,2 milioane de ani, o creatură unică și deosebită de celelalte specii de animale, păşea în ținuturile Etiopiei de azi. Numele ei era Lucy și provenea din specia Australopithecus afarensis. Avea 25 ani, o înălțime redusă de 1,07 m (cam cât un copil modern de 6-7 ani), cântărea în jur de 28 de kilograme și avea un volum cranian redus (3–400 cm³). Principalele caracteristici ale ei erau poziția bipedă, putând să-şi folosească membrele superioare ca balansier. Nu avea habitat amenajat sau unelte; probabil, avea comportamentul unui vânător de talie redusă, cu o puternică înclinație spre vânătoarea cooperativă și era culegătoare de fructe, ciuperci sau rădăcini. Este consideratǎ a fi adevărata „Eva”- mama tuturor oamenilor. Primii ei pași bipezi reprezintă începutul unei lungi călătorii a umanității.

Acum 2,4 -1,5 milioane de ani, primii roboţi-oameni sau hominizi păşesc pe un pământ ale cărui roci sunt pline de elemente din siliciu (al doilea element chimic de pe scoarța planetei), prin contactul cu oxigenul având capacitatea de a forma cristale, care s-au combinat creând roci solide, roci ce puteau fi cioplite și ajustate fǎrǎ a se sparge. Indivizii ce proveneau din specia Homo Habilis ( al cărui volum cranian varia acum între 500 și 800 cm³ si care avea în jur de 127 cm înălțime și cântărea aproximativ 45 kg) puteau obține muchii ascuțite ce au fost folosite pe post de unelte de construit sau ca arme de vânat sau pentru ciopârțirea prăzii. S-a declanșat, astfel, prima revoluție tehnologicǎ: Paleoliticul sau Epoca de piatră”.

Sărim astăzi de la Epoca de piatră la Epoca internetului, a spațiului virtual, a gadget -urilor care ne fac să stăm ”în grota noastră” (am putea să o numim singurătatea) și să ne trăim viața într-un amintit sedentarism, care din nou se împrietenește cu noi, în detrimentul comunicării. Astăzi suntem doctori docenți în comunicare, dar la o simplă discuție banală și particulară demonstrăm că nu mai știm să vorbim, nu mai știm să ne privim partenerul în ochi, nu mai știm să ascultăm și să răspundem la chestiune.

De Ziua Europei să ne aducem aminte de unde venim. De ziua Independenței – să ne aducem aminte cine suntem. De Ziua Victoriei – să știm încotro vom merge! (Ne va ajuta la ceva?!) De trei ori amintește-ți de tine!

ADI CRISTI