Întâlnire cu Ion Dichiseanu, la Ateneul Tătăraşi

Marți, 9 mai, începând cu ora 18.00, ieşenii au ocazia să se întâlnească în foayer-ul Ateneului Tătăraşi cu îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumelor ”Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel” și ”Adevărul, mai frumos decît legenda”, ambele apărute la Editura Polirom. Născut în anul 1933, Ion Dichiseanu a făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, sau Supravieţuitorul. După mai bine de patru decenii petrecute pe scena teatrului şi pe platourile de filmare, Ion Dichiseanu îşi spune povestea vieţii. După copilăria petrecută la Adjud, alături de cei opt fraţi, urmează anii grei de război, cînd familia ajunge într-un lagăr din Austria. La întoarcerea în ţară, Ion se înscrie, la sugestia tatălui său, la Politehnică, dar îşi dă repede seama că adevărata lui vocaţie este actoria şi dă examen la IATC. Aşa începe o carieră care îi va aduce celebritatea. Ion Dichiseanu ne delectează cu anecdote de pe platourile de filmare la Bătălia pentru Roma, Dincolo de barieră, Toate pînzele sus!, din călătoriile sale prin lume şi de la întîlnirile cu vedete precum Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Omar Sharif sau Ursula Andress. La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, cînd Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întîlnească. Aşa începe povestea lor de iubire. Ea rămîne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Cînd primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani. În cadrul evenimentului de la Ateneu, Ion Dichiseanu va intra în dialog cu cititorii și va oferi autografe, intrarea spectatorilor fiind liberă.