Opt proiecte depuse de Universitatea Tehnică în competiția națională lansată de MEN pentru universitățile de stat

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a depus opt proiecte, maximul posibil, câte unul pentru fiecare domeniu finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat – FDI 2017, într-o competiție lansată de Ministerul Educației Naționale. E vorba de proiecte ce pot fi finanțate cu cel mult 400.000 de lei, anul trecut instituția de învățământ superior tehnic câștigând trei astfel de proiecte. „Practic, fiecare dintre cele opt domenii strategice incluse în această competiție a fost asociat câte unui proiect depus de universitatea noastră. Anul trecut, în competiție au fost incluse trei domenii, noi câștigând un proiect pentru fiecare dintre ele. Prin acestea am reușit crearea unui centru de consiliere, derularea și acreditarea la nivel ministerial a unor cursuri de limba engleză dedicate cadrelor didactice, precum și încărcarea pe platforma Registrul Matricol Unic a tuturor studenților noștri de la ciclurile de licență și masterat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Competiția este coordonată de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), care va evalua și selecta proiectele depuse de universități. În total, universitățile de stat au propus 305 astfel de proiecte, fondul alocat de Ministerul Educației Naționale fiind de aproximativ 23 de milioane de lei, cu 4 milioane mai mare decât anul trecut. „Concurența este semnificativă și trebuie subliniat faptul că în acest an numărul domeniilor strategice a crescut de la trei la opt, astfel că este posibil ca suma alocată pe proiect să fie mai mică decât acum un an. Luni, 15 mai, Biroul CNFIS, din a cărui componență fac parte, se va întruni pentru a realiza distribuirea proiectelor pe echipe de evaluatori”, a adăugat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Conform calendarului, evaluarea proiectelor va trebui finalizată până la data de 26 mai. În ceea ce privește proiectele depuse de universitate, acestea continua demersurile din anul anterior: dotarea Centrului de Consiliere construit în incinta Campusului „Tudor Vladimirescu”, dezvoltarea și specializarea cursurilor de limbă engleză pentru personalul TUIASI, cât și continuarea procedurii de încărcare a datelor despre studenți în Registrul Matricol Unic. „În cazul Centrului de Consiliere urmărim ca în cadrul următorului proiect să îl finalizăm prin asigurarea cu calculatoare pentru consilierea în grup, echiparea completă a acestuia, realizarea de teste pentru componenta vocațională a pregătirii studenților, dar și realizarea unei metodologii de voluntariat la nivelul întregii universități și a ghidului studentului de anul I, bilingv, engleză / română”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, prorector responsabil de relația cu studenții. Pe lângă proiectele care vizează continuarea unor inițiative demarate în anul precedent, conducerea Universității Tehnice urmărește și o serie de acțiuni noi, cum ar fi desfășurarea unui târg de locuri de muncă în care reprezentanții companiilor de profil să discute cu cei ai facultăților pentru a vedea ce doresc angajatorii de la studenții TUIASI. În cadrul aceluiași proiect depus pe domeniul 8, intitulat „Corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii”, se dorește realizarea unui amplu studiu cu privire la angajabilitatea studenților în ultimii cinci ani și dezvoltarea unui chestionar privind orientarea pe piața muncii pentru a vedea care ar fi cel mai bun job pentru fiecare student în funcție de specializare. „Un domeniu interesant la care, în mod evident, am aplicat, este cel al «Societăților Antreprenoriale Studențești». Pentru acest proiect avem în vedere crearea unei infrastructuri în campus și organizarea de training-uri cu specialiști în domeniul inițierii și derulării afacerilor, a start-up-urilor sau spin-off-urilor dedicate studenților”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Pentru acest domeniu care vizează „Societățile Antreprenoriale Studențești” suma maximă care poate fi accesată de către universitate este de 150.000 de lei. (E.M.)