Guvern: Ziua Eroilor va fi marcată, în acest an, pe 25 mai; manifestări comemorative în țară și străinătate

 

Ziua Eroilor va fi marcată, în acest an, pe data de 25 mai, potrivit Programului manifestărilor dedicate acestei sărbători adoptat joi de Guvern.

Conform unui comunicat al Executivului, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ‘sărbătoare națională’ și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării.

Programul manifestărilor, adoptat prin Hotărâre de Guvern, include activități comemorative în Capitală, în țară și în străinătate.

Ministerul Apărării Naționale, prin unitățile, instituțiile de învățământ, cercurile și bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici și veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee și monumente comemorative de război, expoziții de carte. În Capitală, vor fi ceremonii la Mormântul Ostașului Necunoscut, Monumentul eroilor căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, la Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul Israelit ‘Filantropia’, Monumentul Eroilor Patriei și Cimitirul Eroii Revoluției.

Ministerul Educației Naționale va desfășura, în instituțiile de învățământ, programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale, iar Ministerul Afacerilor Externe va organiza, de asemenea, prin intermediul reprezentanțelor diplomatice românești sau oficiilor consulare, activități specifice pentru cinstirea memoriei și comemorarea eroilor români cazuți și înhumați pe teritoriul altor state, informează sursa citată.

Expoziții tematice, simpozioane, programe de evocare a memoriei eroilor vor fi desfășurate de autoritățile administrației publice locale. Instituțiile de apărare și ordine publică vor asigura gărzi de onoare și muzici militare pentru evenimentele oficiale organizate în Capitala și în municipiile reședință de județ, mai menționează sursa citată.