Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat joi, în debutul unui dialog cu cetățenii români despre viitorul Uniunii Europene, că personal are cu România „aproape o poveste de dragoste”.
„Mă bucur foarte mult să mă aflu în România. Ultima oară când am venit aici era în 2003 și voi pleca destul de curând. Mi-ar plăcea să stau mai multă vreme și cred că mă întorc destul de curând, pentru că m-am săturat să vorbesc despre România fără să o fi văzut mai în detaliu. România și cu mine avem aproape o poveste de dragoste. În 1997 eram președinte al Consiliului în momentul în care România a fost acceptată drept candidată. Apoi, dețineam președinția luxemburgheză a Consiliului, în perioada de aderare și sunt mândru să fi putut face ce am făcut pentru România și pentru Europa. Într-un cuvânt, iubesc această țară”, a spus Juncker în cadrul unui dialog cu cetățenii români găzduit de Muzeul Național de Artă.
În condițiile în care, în urma unui chestionar realizat printre cei prezenți în sală, 92% au apreciat că viața românilor s-a schimbat în bine după aderarea la UE, Juncker a spus: „Iubesc această țară”.
„Cunosc mulți români atât la Bruxelles, cât și la Luxemburg și chiar și români din România și știu că România a avut un parcurs european, dar și descurajări, decepții, iar procesul acesta de ajustare nu a fost unul ușor, în special pentru cei mai nevoiași dintre români. Întotdeauna am admirat curajul dumneavoastră de a gândi, de a spune și a face lucrurile”, a spus el.
Președintele Comisiei Europene a adăugat că România „este o țară a libertății”, o țară „care a plătit cu sânge pentru libertatea pe care a câștigat-o”.
La finalul dialogului cu cetățenii români, după ce un nou chestionar a reliefat că 43% dintre cei prezenți în sală simt că vocea țării noastre este insuficient auzită în UE, președintele CE a subliniat că „România nu este un stat de mâna a doua”.
„În dezbaterile naționale din România aud deseori acest lucru. Nu este adevărat. Și vă dau drept exemplu faptul că, din aprilie, doi vicepreședinți ai Comisiei, președintele, dar și comisari au venit în România. Nu am făcut acest lucru în niciun alt stat membru. Deci, scoateți-vă din cap această idee, cum că România nu ar fi egala celorlalte. Demnitatea acestui stat este la fel ca a celorlalte. Eu ascult România pentru că o iubesc”, a mai spus el în încheiere.