Cu ocazia aniversării a zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeană și a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează în perioada 15-21 mai „Săptămâna Europeană la UAIC”, eveniment ce include activități de la conferințe, workshop-uri, dezbateri, mese rotunde și colocvii şi până la concursuri de eseuri sau postere, turul campusului UAIC şi turul pietonal al orașului. Momentul aniversar va fi marcat prin Conferința „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, ce va avea loc pe 19 mai, de la ora 9.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, manifestare organizată în parteneriat cu Primăria municipiului Iași. Potrivit organizatorilor, unul dintre evenimentele cele mai importante ale săptămânii va fi Conferința internațională EURINT 2017 (European Union at crossroads: building resilience in times of change). Aceasta va avea loc în perioada 19-20 mai, în cadrul Centrului de Studii Europene. Evenimentul, ajuns la cea de a șasea ediție, face parte din seria Conferințelor EURINT lansată în 2013, în cadrul programului Jean Monnet. Ediția din acest an este organizată în colaborare cu European Union Institute for Security Studies, agenție europeană de analiză a politicii de apărare și de securitate a UE. În cadrul conferinței vor fi dezbătute subiecte actuale despre contextul economic, social și politic regional/global provocările interne și externe la adresa procesului de integrare al Uniunii Europene, cu participarea unor cercetători, profesori, experți din peste 35 de instituții academice din 17 țări. Un alt eveniment din cadrul Săptămânii Europene la UAIC este Conferința Internațională EUFIRE – European Financial Regulation, care va avea loc pe 19 mai, începând cu ora 9.00. Printre speakeri se numără prof. Daniel Deak (Universitatea Corvinus) și dr. Florian Neagu (BNR). Conferința își propune să pună în discuție subiecte importante legate de cerințele actuale ale reglementărilor financiare ale Uniunii Europene și să identifice mijloacele și metodele de consolidare aleacestora. Participanții vor avea ocazia să prezinte rezultatele cercetărilor în domeniu și să le supună dezbaterilor, atât în sesiunea plenara, cât și în cadrul discuțiilor în grup. Criza Uniunii Europene va fi subiectul principal al unei conferințe organizate de Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Potrivit organizatorilor, „UE trece printr-o poli-criză accentuată, care își are originea în noua arhitectură geostrategică a lumii contemporane. Teme și evenimente precum conflictele din imediata proximitate a spațiului comunitar, impactul fenomenului migraționist sau redefinirea relațiilor cu partenerii tradiționali ori negocierile cu puterile emergente în condițiile resurecției naționalismelor reprezintă harta care propune o geometrie tot mai variabilă a granițelor Uniunii. Conferința «Uniunea Europeană – crize și granițe în secolul XXI» se adresează cercetătorilor şi practicienilor interesaţi de a explora evoluţia construcţiei europene, a felului în care Uniunea trebuie reformată, astfel încât obiectivele fundamentale asumate să rămână nu doar prioritare, ci și să fie transpuse în politici funcționale care să răspundă provocărilor actuale.” Tot despre ipostaza actuală a Uniunii Europene se va discuta și în cadrul conferinței organizate de Facultatea de Teologie Romano-Catolică, ce va aborda „Rolul teologiei într-o Europă secularizată”. La conferință vor participa Rectorul Universității „Sfântul Ioan” din Lateran (Roma, Italia) – Enrico del Covolo, prof.univ.dr. Dirk Ansorge din Germania și prof.univ.dr. Pablo Argarate de la Universitatea din Graz (Austria). Sub aceeași umbrelă a Săptămânii Europene va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Rolf Hempelmann, Universitatea Saarland, Germania și ceremonia de acordare a titlului de Profesor de Onoare prof. univ. dr. Evangelos Vitoratos, Universitatea din Patras, Grecia. Cele două evenimente organizate de Facultatea de Fizică vor avea loc pe 18 mai, ora 12.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Facultatea de Geologie și Geografie va organiza pe 15 mai Turul Campusului UAIC „Descoperă Prima Universitate a României”, care va dura aproximativ 1h30 și va începe la ora 14.00 în fața Cantinei Titu Maiorescu. De asemenea, pe 16 mai va avea loc Iasi City Tour: „Explorează Capitala Culturală a României ”, cu o durată de 3 ore. Turul pietonal va începe la ora 14.00 la intrarea principală a Universității. (E.M.)