Start pentru depunerea de proiecte culturale, sociale şi de tineret

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a lansat sesiunea de depunere a proiectelor culturale, sociale şi de tineret, termenul limită de depunere a dosarelor fiind data de 15 iunie 2017. Anunţul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a nr. 88/11.05.2017. În acest an, pentru finanţarea proiectelor culturale, sociale şi de tineret; CJ Iaşi a alocat, prin hotărâre, suma de 450 000 lei. La ultima şedinţă a plenului, consilierii judeţeni au aprobat Ghidurile solicitantului, în vederea acordării de finanţări nerambursabile din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi pentru activităţi nonprofit de interes judeţean (exclusiv proiecte culturale, proiecte sociale şi activităţi de tineret), conform prevederilor Legii nr.350/2005 şi Legii nr. 350/2006. Solicitanţii pot fi persoane fizice sau juridice – asociaţii sau fundaţii sau culte religioase recunoscute, care desfăşoară activităţi culturale, sociale sau de tineret, pentru realizarea unor obiective in interesul locuitorilor judeţului Iaşi, participanţi la activităţile care fac obiectul proiectelor cu finanţare nerambursabilă. Cererile de finanţare, întocmite conform modelelor prevăzute în ghidurile solicitanţilor, se vor depune la Registratura Consiliului Judeţean Iaşi. Cuantumul contributiei CJ Iaşi este următorul: pentru cultură scrisă – maxim 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei; pentru alte proiecte culturale – maxim 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 25.000 lei; pentru proiecte sociale – maxim 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 25.000 lei, iar pentru activităţi de tineret – maxim 90% din valoarea totală eligibilă a proeictului, dar nu mai mult de 25.000 lei Finanţările nerambursabile vor fi însoţite de  o contribuţie, din partea beneficiarului, alcatuită din cofinanţarea de minim 10% atât din valoarea totală eligibilă a proiectului, cât şi din valoarea neeligibilă  a proiectului. Evaluarea şi selecţionarea proiectelor se vor face de către Comisiile de evaluare şi selecţionare a proiectelor constituite prin HCJ conform prevederilor Ghidului solicitantului. Perioada de implementare a proiectelor este reprezentată de intervalul cuprins între data semnării contractului de finanţare şi cel târziu 3 noiembrie 2017. Toate informaţiile necesare, precum şi Ghidurile solicitantului pot fi consultate accesând: http://www.icc.ro/ro/finan%C8%9B%C4%83ri-nerambursabile-conform-legii-nr-3502005-8131. (Edmond MACRI)