Lucian Anghel: Bursa de Valori București a reușit să aducă educația financiară mai aproape de 30.000 de români

Bursa de Valori București (BVB) a reușit în ultimii ani, împreună cu partenerii săi, să aducă educația financiară mai aproape de circa 30.000 de români de pe toate palierele de vârstă, deși în continuare sunt foarte puțini români care investesc pe bursă, în comparație cu potențialul, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB), la târgul de servicii financiare „Banii Tăi Expo”, organizat sub „umbrela” Zilei Naționale a Investițiilor.

„De 3-4 ani, Bursa de Valori București, împreună cu partenerii săi, a reușit să aducă educația financiară mai aproape și să aibă contact cu peste 30.000 de români, ceea ce este extraordinar pentru că discutăm de toate palierele de vârstă, de la copii de școala generală, discutăm de liceeni și de studenți cu proiectul „Fluenți în Finanțe” și, de asemenea, despre companii, unde acest proiect a fost un succes. Conform unor studii, una dintre solicitările angajaților pe lângă salariu și poate pensie privată a fost să afle mai multe despre educația financiară: să știm ce să facem cu banii pe care îi agonisim cu atâta trudă și vrem să știm cum putem săi fructificăm foarte util, adică să-i punem să lucreze pentru noi”, susține Anghel.

Acesta a precizat că studiile de specialitate arată că România se află pe unul dintre ultimele locuri din UE din punct de vedere al gradului de educație financiară, în condițiile în care doar unul din patru români a răspuns corect la 3 din 4 întrebări.

„România se află pe unul dintre ultimele locuri din UE din punct de vedere al gradului de educație financiară. La întrebări simple de genul unei dobânzi compuse sau dacă e bine să își plasezi toate investițiile într-un singur instrument sau în mai multe tipuri de produse, nu prea s-a reușit să se răspundă. Practic doar 1 din 4 români a reușit să răspundă corect la 3 din 4 întrebări. De exemplu, dacă vrem să ne asigurăm casa mergem la un asigurator, dacă avem nevoie de permis auto mergem la un instructor auto, dar dacă avem o problemă financiare unde mergem? Cine ne învață? În general, școlile europene nu doar cele din România ne învață foarte multe lucruri utile, mai puțin zona de educație financiară și sigur în viață vom avea nevoie să răspundem sau să rezolvăm probleme financiare ale familiei. Dacă greșim, ne va costa foarte mult și bugetul familiei va avea de suferit”, a spus Anghel.

În acest contex, BVB s-a implicat în mai multe proiecte, de la concursuri de tranzacționare online, la care au participat mulți români, la organizarea și susținerea unor cluburi de investitori, dar și seminarii de profil care încurajează investirea corectă a banilor câștigați.

„Acum vorbim de Ziua Națională a Investiției, care este o petiție online pe care mulți romani au început deja să o semneze. Ne dorim ca 15 mai, evident cu sprijinul Parlamentului, să fie considerată o zi națională a investițiilor, în care fiecare autoritate publică și entități private pot să organizeze evenimente — foarte important este o zi lucrătoare — dar autoritățile în această zi ar trebui să susțină evenimente de educație financiară astfel încât, cu cât românii vor avea un grad de educație financiară mai ridicat, cu toții vom trăi mai bine. Dacă facem greșeli suferim cu toții, nu doar familia care face greșeli. Educația financiară poate ar trebui să fie unul dintre cele mai importante evenimente și felicit AGERPRES pentru implicare, pentru că sunteți unul dintre partenerii noștri, care a reușit să transmită. Noi facem astfel de evenimente la care pot participa mii de persoane, dar din păcate ele trebuie prezentate și cunoscute întregii țări. De asemenea, sunt cluburi de investitori, sunt nuclee pe care le susținem să se unească și să discute astfel de probleme, împreună cu partenerii, în general privați, dar și cu BNR și cu ASF am colaborat foarte bine, dar locomotiva sau unul dintre principalii promotori pentru proiectele de educație financiară în România este grupul BVB, împreună cu Depozitarul Central”, a mai spus Anghel.

Întrebat unde se va afla România din acest punct de vedere în următorii 5 ani, Anghel a răspuns că există deja un interes față de astfel de evenimente, astfel încât românii să aibă cât mai mult acces la aceste informații să cunoască, informația și apoi ia o decizie informată sau nu.

„Cred că în următorii 5 ani românii vor fi din ce în ce mai informați și sper din ce în ce mai mult cei tineri sau care au primul job să înțeleagă de ce este important să economisească prima dată. Este foarte important să economisească mai mult decât părinții lor. (…) din ce în ce mai mult românii vor trebui să se bazeze pe economiile proprii și pe modul în care economisesc și să se gândească mai mult la viitor. (…) Nu cred că românii nu pot să economisească 30 de lei pe lună pentru o pensie privată de exemplu, dar trebuie să înceapă cu ceva”, a spus Anghel.

Totodată, acesta a precizat că există mentalitatea printre români că ai nevoie de bani mulți pentru a investi pe bursă, deși realitatea este cu totul alta.

„Conform unui studiu Asset Management, românii în general cred că au nevoie de 10.000 euro ca să investească pe bursă, ceea ce este absolut fals. Într-un fond mutual care investește în acțiuni ai nevoie de 100 de lei. Mulți români nu cunosc acest lucru, evident sunt și mulți români care nu își permit, care nu strâng suficienți bani sau au făcut o greșeală financiară în trecut și s-au supraîndatorat, dar sunt foarte mulți care au această posibilitate și nu se gândesc. Astfel de evenimente sunt importante, au această șansă alternativă, ei singuri iau decizia, dar măcar este o decizie informată. Este al treilea an și stârnește din ce în ce mai mult interes astfel de eveniment, dar rezultatele din păcate nu se văd pe termen scurt. Dacă nu plantăm semințe, nu ne putem gândi la roade. Dacă lucrurile acestea le-am fi făcut acum 15 — 20 de ani poate altfel am fi în prezent. Ele nu s-au făcut sau nu în mod constant”, a adăugat președintele BVB.

Acesta a subliniat că în momentul de față, în România sunt foarte puțini investitori pe bursă, de ordinul a câtorva zeci de mii, în comparație cu potențialul pieței de capital.
La rândul său, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, a menționat că „Banii Tăi Expo”este un eveniment organizat în preambulul Zilei Naționale a Investiției, unul cu workshopuri și seminarii, unde „oamenii întâlnesc oameni” și unde pot găsi informații, pot vorbi cu specialiștii din sectorul financiar despre ceea ce pot face cu banii lor.

 

În cadrul acestui eveniment, bucureștenii vor avea acces la brokeri și administratori de fonduri de investiții, vor putea participa la seminarii gratuite de educație financiară, dar vor putea beneficia și de consultanță financiară personalizată.

De asemenea, în cadrul târgului vor fi organizate ateliere speciale de educație financiară pentru copii.

Printre expozanți se numără Grupul Financiar Banca Transilvania, Depozitarul Central, OTP Asset Management România, Raiffeisen Bank, Prime Transaction și Tradeville.

Potrivit BVB, duminică, de la 11:00 la 13:00, au loc ateliere pentru juniori (+10 ani) și oricând pe parcursul celor două zile copiii pot realiza „experimente trăznite”.
În cadrul târgului va avea loc o expoziție inedită care include imagini vechi și documente de arhivă din 1882 până în prezent furnizate de Biblioteca Metropolitană București și agenția de știri AGERPRES.

Expoziția de fotografie, dedicată împlinirii a 135 de ani de bursă în România, va conține imagini și articole de la înființarea bursei în România până în prezent și va fi disponibilă pe parcursul celor două zile, în cadrul „Banii Tăi Expo”.

BVB, alături de partenerii săi din sectorul financiar, susține instituirea Zilei Naționale a Investițiilor în fiecare an pe 15 mai, parte a celui mai ambițios proiect național demarat de o bursă europeană pentru creșterea gradului de educație financiară.

În acest an, BVB a pregătit o serie de inițiative și evenimente menite să încurajeze investițiile românilor și să contribuie la creșterea nivelului de educație financiară.

Pe 15 mai, cei interesați sunt invitați la deschiderea oficiala a ședinței de tranzacționare și pot încerca clopoțelul bursei.