Breaking News
Mar 11, 2014; Indian Wells, CA, USA; Simona Halep (ROU) during her match against Eugenie Bouchard (CAN) in the BNP Paribas Open at the Indian Wells Tennis Garden. Halep won 6-2, 1-6, 6-4. Mandatory Credit: Jayne Kamin-Oncea-USA TODAY Sports

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, sâmbătă, pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic (Franța), cu 7-5, 6-7 (5), 6-2. Halep (25 ani, 8 WTA), a treia favorită a turneului, care anul trecut se impunea destul de lejer în finala cu Dominika Cibulkova, a avut nevoie acum de două ore și 44 de minute pentru a obține al doilea său titlu la Madrid în trei finale jucate în capitala Spaniei. Simona și-a trecut în palmares al 15-lea său titlu, având șase cucerite în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar acesta este primul câștigat în 2017. Halep a mai jucat opt finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati. Simona Halep, care a fost felicitată la final pe teren de fostul mare tenisman spaniol Manolo Santana și de Ilie Năstase, va primi pentru succes 1.043.680 euro și 1.000 de puncte WTA. La succes a asistat și Nadia Comăneci, prezentă în tribune, alături de Ion Țiriac, proprietarul turneului. Halep a jucat și la dublu la Madrid, alături de Irina Begu, oprindu-se în semifinale.