Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat pentru 16 mai dezbateri publice privind cererile de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate, parvenită din partea societății Apă-Canal Chișinău și întreprinderii municipale Apă Canal din Ungheni, informează MOLDPRES.
Potrivit cererii depuse de către furnizorul de apă din capitală, acesta solicită majorarea tarifelor pentru consumatorii casnici cu peste 25 la sută, de la 9,19 lei pentru un metru cub de apă la 11,75 lei. De asemenea, este solicitată o creștere a tarifelor pentru consumatorii noncasnici de la 22,96 lei pînă la 25,52 lei pe metru cub de apă.
Apă-Canal Chișinău își argumentează cererea de majorare a tarifelor prin sporirea cheltuielilor prognozate pentru anul 2017. În cazul aprobării tarifelor propuse, factura pentru o gospodărie medie statistică se va majora de la 67,64 lei/lună, în prezent, pînă la 86,48 lei/lună.
În anul 2016, furnizorul de apă din capitală a suportat pierderi financiare în sumă de 81,1 milioane lei, iar în 2015 de 147,6 mln lei. Fără ajustarea tarifelor la costurile reale, Apă-Canal Chişinău nu poate beneficia de un credit de circa 65 mln de euro pentru reabilitarea a 200 km de reţele de apă şi canalizare din Chişinău în cadrul Programului de Investiţii Prioritare finanţat de Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi UE.
Pentru locuitorii din orașul Ungheni, majorarea ar putea să fie făcută doar pentru persoanele fizice. Astfel, consumatorii care achită un tarif comun (apă plus canalizare) ar putea avea o majorare de 10,41 lei pînă la 23,36 de lei pentru un metru cub de apă.