Senatorul liberal Alina Gorghiu consideră că subiectul referitor la arhiva SIPA merită dezbătut în spațiul public și acceptă doar în ultimă instanță ideea unei comisii parlamentare de anchetă pe această temă, pentru că, susține ea, dacă se dorește aflarea adevărului, această comisie nu este neapărat necesară.
„E o discuție foarte importantă în spațiul public. Îmi pare rău că discuția revine la câțiva ani fără să existe o concluzie. Subiectul s-a mai discutat nu o dată. În 2007, a fost un raport înaintat de ministrul Justiției, dacă nu mă înșel, către CSAT.
Sunt tare curioasă să văd și eu ce scrie în acel raport și dacă această arhivă a fost un soi de ‘sabia lui Damocles’ de-a lungul vremii pentru mulți din sistem. 2017 este un an care a fost dominat de teme legate de sistemul judiciar, văd că nu ne oprim aici, dar, în sfârșit, e un subiect care merită dezbătut în spațiul public și făcute toate demersurile, să vedem dacă și în ce context se poate vorbi de constrângeri, de șantaj, se poate vorbi de tot felul de piedici în exprimarea și exercitarea libertății în cadrul sistemului judiciar”, a declarat Alina Gorghiu, marți, la Parlament.
Întrebată cum comentează propunerea fostului președinte Traian Băsescu de a se constitui o comisie de anchetă pe această temă, Gorghiu a spus: „O să ajungem să demonetizăm instituția comisiei de anchetă dacă o vehiculăm de fiecare dată în orice context, fără să vrem în realitate să aflăm niște lucruri.
Nu trebuie să ajungi la o comisie de anchetă ca să afli niște informații, dar, până la urmă, dacă se va considera că doar printr-o comisie de anchetă poți să ajungi la desecretizarea unor informații că poți face public un raport, o să ajungem și la asta. Poziția mea — cred că acest subiect dacă nu îl aprofundăm acum, n-o să aflăm niciodată care a fost adevărul despre el”.