Breaking News

Isărescu: Sistemul bancar din Republica Moldova s-a înscris pe o direcție bună

 

Sistemul bancar din Republica Moldova s-a înscris pe o direcție bună, odată cu derularea proiectului de colaborare avut cu Banca Națională a României (BNR) și Banca Centrală a Olandei, de care a beneficiat timp de doi ani, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR.

‘Îmi amintesc faptul că, în urmă cu 27 de ani, Banca Națională a României a beneficiat de un proiect de asistență tehnică din partea Băncii Naționale a Olandei, sub îndrumarea Fondului Monetar Internațional. Acel proiect ne-a ajutat să punem bazele reformei sistemului bancar în România după 1990. Desigur, a fost nevoie de timp, dar este foarte important să te înscrii pe o direcție bună și să rămâi acolo. Nu întâmplător, după un timp, partenerul nostru în acest proiect cu Republica Moldova este tot Banca Centrală a Olandei. Sunt sigur că și sistemul bancar moldovenesc s-a înscris, cu sprijinul acestui proiect, pe calea cea bună. Personal, eu, ca și delegația română, am remarcat că acest angajament a fost continuat și la reuniunea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de la Nicosia unde delegația Republicii Moldova a votat alături de țările Uniunii Europene, în linie cu poziția Comisiei Europene. Pe parcursul a doi ani a fost redactat textul unei noi legi bancare la standarde europene și cele ale Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară. De asemenea, au fost elaborate 20 de reglementări adresate băncilor comerciale, au fost derulate trei studii de impact ce au contribuit la evaluarea nivelului de pregătire a băncilor pentru a aplica noile reguli prudențiale. Au avut loc mai mult de 100 de sesiuni de instruire a Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv vizite de studiu la sediul Băncii Naționale a României și la Banca Centrală a Olandei’, a afirmat Isărescu.

Potrivit guvernatorului BNR, proiectul de twinning derulat Banca Centrală a Olandei și Banca Națională a României, cu scopul de a consolida capacitatea Băncii Naționale a Moldovei, a beneficiat de o finanțare europeană de circa 1,2 milioane de euro, iar partea română a pus la dispoziție 48 de experți.

‘Proiectul de twinning consolidează capacitatea Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul Uniunii Europene. Încheiem doi ani de colaborare în cadrul unui program finanțat cu aproape 1,2 milioane de euro de Uniunea Europeană prin European Neighbourhood Policy Instrument. Republica Moldova s-a angajat, în acordul de asociere cu Uniunea Europeană, să-și analizeze cadrul național de reglementare. Prin acest proiect de twinning, Banca Națională a României și Banca Națională a Olandei sprijină eforturile Republicii Moldova de armonizare cu standardele europene. Banca Națională a României a alocat resurse semnificative de personal, respectiv 48 de experți, dar și resurse de timp pentru implementarea acestui proiect. Aș vrea să menționez cu această ocazie înființarea Direcției Relații Internaționale. Proiectul reprezintă o manifestare a excelentei colaborări dintre membrii constituenți’, a spus Mugur Isărescu.

Banca Națională a României (BNR) a organizat, marți, conferința de închidere a proiectului de parteneriat derulat cu De Nederlandsche Bank, în vederea consolidării capacității Băncii Naționale a Moldovei.

Proiectul de twinning a urmărit consolidarea capacității Băncii Centrale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare și alinierii la cerințele Uniunii Europene (UE).