Breaking News

Cosmonautul român Dumitru Prunariu va conferenţia la Iaşi în cadrul FIE

Publicul ieșean va putea asculta și dialoga cu mai multe personalități culturale, dar și cu invitați din străinătate, despre istorie, poezie sau spiritualitate, în cadrul Conferințelor Festivalului Internațional al Educației 2017. De la perioada monarhiei românești până la amintiri din prizonieratul în Cuba comunistă, de la „cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram” până la găsirea propriei identități,Conferințele FIE abordează teme inspiraționale, pentru descoperirea sau înțelegerea unor realități sau trăiri, cu dorința de a acoperi interesele unui public cât mai vast. Seria Conferințelor FIE a debutat pe 10 mai, când Theodor Paleologu a vorbit la Iași despre „Monarhia în refugiu”, în cadrul evenimentului Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași (10 mai 1917 – 10 mai 2017), unul dintre cele două momente importante ale ediției din acest an a Festivalului Internațional al Educației dedicate CENTENARULUI. Următoarele conferințe FIE sunt programate luni, 22 mai. De la ora 12:00, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu se întâlnește cu ieșenii interesați de experiențele spațiale, în Aula filialei Iași a Academiei Române, unde va susține prelegerea cu titlul „Explorarea spațiului cosmic. Încotro?”. Exact pe 22 mai se împlinesc 36 de ani de când Dumitru-Dorin Prunariu s-a întors din spațiu, în 1981, unde a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute în timpul misiunii Soiuz 40 din cadrul programului spatial „Intercosmos”. În aceeași zi urmează conferința susținută de poetul și eseistul Radu Vancu cu titlul„Identitatea poeziei române. Despre cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram”. Conferința va avea loc de la ora 17:00, în sala Sala „B.P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare Iași. Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop, va susține, de asemenea, o conferință în cadrul Festivalului Internațional al Educației. Ioan-Aurel Pop va vorbi publicului ieșean despre „Locul românilor și al României în Europa”, pe 24 mai, de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Iași. Pe 25 mai, va avea loc o conferință dedicată spiritualității și identității umane. Prelegerea va fi susținută de părintele Constantin Necula, are titlul „Identitatea ca vocație” și este programată de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Invitatul din străinătate din cadrul Conferințelor FIE este dizidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid care va susține prelegerea cu titlul „Educația memoriei. Prizonieratul politic în Cuba comunistă”. Întâlnirea cu ieșenii interesați de acest subiect va avea loc pe 10 iunie, la Palatul Roznovanu. (E.M.)