Simona Halep s-a calificat în „optimi” la Roma

Simona Halep s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 2.775.745 dolari, în urma victoriei cu 6-4, 6-4 în fața germancei Laura Siegemund. Halep (25 ani), numărul patru mondial și cap de serie numărul șase la Foro Italico, a obținut într-o oră și 40 de minute prima sa victorie în trei dueluri cu Siegemund (29 ani, 32 WTA). Halep va juca în optimi cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova (N. 12), care a trecut, tot miercuri, de  letona Anastasija Sevastova. În urma victoriei contra lui Siegemund, Simona și-a asigurat un cec de 26.302 euro și 105 puncte pentru succesul cu Siegemund. Într-un meci din primul tur la dublu, Monica Niculescu și Christina McHale (SUA) au fost învinse de italiencele Sara Errani/Martina Trevisan, cu 2-6, 6-4, 10-8. Perechea româno-americană, care va primi 4.160 euro pentru participare, a dominat primul set, adjudecat cu 6-2, l-a cedat pe al doilea cu 4-6, iar în super tie break a condus în cea mai mare parte a timpului, cu 4-1, 6-3, 7-5, dar a cedat în cele din urmă cu 8-10.