Breaking News

Tehnicile şi tehnologiile de vârf în medicina dentară, prezentate în premieră la Iaşi

Sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, în perioada 18-20 mai, la Iaşi se desfăşoară cea de-a XXI – a ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară şi al IX-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie. Tema ediţiei din acest an a celor două manifestări, care îşi desfăşoară lucrările la Palas Congres Hall Iaşi, o reprezintă „Tehnicile şi tehnologiile de vârf în medicina dentară”, la care şi-au anunţat participarea specialişti în domeniul medicinei orale din ţară şi de peste hotare. Printre invitaţii de onoare ai manifestărilor se numără, după cum au precizat organizatorii, reprezentanţi ai Academiilor din România, Franţa şi Republica Moldova, dar şi profesori universitari din Elveţia şi spaţiul balcanic. „În cadrul evenimentului sunt programate prelegeri, workshop-uri şi conferinţe, orientate pe o practică accesibilă atât pentru cei care profesează în acest domeniu, cât şi pentru studenţii din anii terminali de la facultăţile de medicină dentară din ţară. Atât cea de-a XXI-a ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară, cât şi cel de-al IX-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie reprezintă în acelaşi timp un prilej deosebit de a vedea cum se lucrează la noi, în acest domeniu de vârf al medicinei, în comparaţie cu străinătatea. Tema ediţiei din acest an, respectiv Tehnici şi tehnologii de vârf  în medicina dentară, este una deosebit de actuală, întrucât aceste tehnici au devenit o necesitate în practica medicinei dentare, pornind de la tehnicile minim invazive şi până la procedurile revoluţionare în domeniu. Tehnologia în domeniul medicinei dentare avansează într-un ritm foarte rapid, Iaşiul fiind, din fericire, din acest punct de vedere, un centru de excelenţă la nivelul ţării, dotat cu aparatură şi echipamente medicale de ultimă generaţie”, a declarat prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, preşedintele Congresului Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie şi iniţiatorul Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară. Printre subiectele care vor fi abordate de participanţi se numără, de asemenea, racordarea internaţională şi europeană a practicienilor pe piaţa medicinei dentare, precum şi propuneri d eproeicte şi colaborări pe teme de cercetare. Totodată,. prezenţa la congres a companiilor de materiale şi echipamente stomatologice va asigura cadrul propice şi în acelaşi timp benefic practicienilor în domeniul medicinei dentare, respectiv a studenţilor, masteranzilor şi rezidenţilor, prin etalarea celor mai importante noutăţi în domeniu şi prin asigurarea suportului practic optim derulării programului. (Edmond MACRI)