Caravana „Poftă de Carte”, inițiată în luna octombrie a anului trecut de Asociația OvidiuRo, a ajuns în perioada 9 – 18mai la Iaşi, județul cu numărul cel mai mare de copii estimați, respectiv 6.708 copii care pot beneficia de programul naţional „Fiecare copil în grîdiniţă”. Programul, lansat în februarie 2016, încurajează accesul la grădiniță al copiilor care provin dinfamiliile defavorizate (sub 284 lei/membru familie venit lunar), prin acordarea lunară de tichete sociale pentru grădiniță, condiționate de prezența zilnică a copiilor la grădiniţă. Astfel, timp de două săptămâni, 819 copii din judeţul Iaşi, de vârstă preșcolară, au participat la sesiunile de citit interactiv și au primit câte o carte ilustrată, după lecția-degustare desfășurată în 33de grădinițe din comunele Voinești (satele Slobozia, Schitu Stavnic), Sinești (satele Bocnița, Sinești, Stornești, Osoi), Mădîrjac (satele Bojila, Frumușica, Mădîrjac), Grajduri (satele Grajduri, Cărbunari, Poiana cu Cetate, Valea Satului), Dolhești (satele Dolhești, Pietriș, Brădicești), Dumești (satele Dumești, Hoisești, Păușești), Lungani (satele Lungani, Crucea, Zmeu) și Șcheia (satele Șcheia, Poiana Șcheii și Cioca Boca), unde au fost oferite cărți ilustrate, fructe și legume, materiale educaționale și produse de igienă, ca parte a Caravanei Poftă de Carte. Celor 430 de părinți prezenți la activități le-au fost oferite informații sau clarificări despre tichetele sociale pentrugrădiniță, precum și despre alimentația potrivită pentru copii. Cele opt omune au fost selectate cu sprijinul autorităților locale și județene, pe baza statisticilor disponibile, referitoare la mărimea populației preșcolare, rata de marginalizare și gradul de cuprindere a copiilor defavorizați în învățământul preșcolar. (E.M.)
Related Articles
Manifestările din acest an de Ziua Unirii Principatelor Române, organizate în cadru restrâns din cauza pandemiei
21 ianuarie 2021 17:15
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop:Pandemia de coronavirus ne poate învăţa cum să preţuim „esenţele” şi „cum să părăsim balastul de prisos”.
11 iunie 2020 12:21
Uniformele șoferilor și vatmanilor RATP vor fi confecționate de o fundație locală
25 august 2016 08:10
Check Also
Close
-
Ziua Internațională a Muzeelor la MNLR17 mai 2021 16:23