În urma unor articole apărute în mass media, respectiv pe rețelele de socializare, care semnalau crearea unui depozit menajer necontrolat în zona digului lacului Veneția, Primăria municipiului Iași, prin S.C. Salubris S.A. Iași, a intervenit pentru igienizarea și curățarea zonei respective. Astfel, în cursul zilei de vineri, 19 mai, o echipă Salubris, formată din zece muncitori, un încărcător frontal și o mașină de transport au intervenit în zona menționată. „În total, angajații municipalității au salubrizat zona de aproximativ 24 metri cubi de gunoaie (resturi menajere, cauciucuri uzate, PET și plastic, respectiv materiale de construcții, rezultate în urma demolărilor). De menționat că la acțiunea de salubrizare a zonei au participat și circa 20 de voluntari, apelați de operatorii economici care activează în zonă”, informează Biroul de presă al Primăriei, prin intermediul unui comunicat de presă. Ca măsură suplimentară, municipalitatea a decis obstrucționarea căii de acces a autovehiculelor în zona respectivă, pentru a se împiedica pe viitor crearea unui alt depozit menajer necontrolat. În aceeași ordine de idei, primarul Mihai Chirica a dispus Poliției Locale să aibă în vedere zona respectivă, se mai precizează în comunicatul de presă al municipalităţii. (E.M.)