Mai, luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale, fiind dedicată organizării unor evenimente și acțiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală și cetățenia activă, îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau din categorii vulnerabile. „Economia socială contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii. Aceasta are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi”, a precizat Gabriela Vasilache, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi. Potrivit acesteia, dezvoltarea întreprinderilor sociale ajută la susținerea locurilor de muncă pentru persoanele din grupurile vulnerabile, luptând împotriva excluziunii, discriminărilor și șomajului prin inserția socio-profesională a persoanelor defavorizate. Până în prezent, la nivelul județului Iași au fost  atestate de către Serviciul Public de Ocupare (AJOFM) opt întreprinderi sociale, din care două au primit și marca socială care dovedește statutul de întreprindere socială de inserție. Serviciul de atestare este oferit gratuit și este reglementat prin Legea nr.219/2015 privind economia socială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei din Str.Cucu, nr. 1, telefon/fax: 0232/254577, 0232/264682, e-mail: ajofm@is.anofm.ro, site: www.ajofmiasi.ro secțiunea ECONOMIE SOCIALĂ. (E.M.)