România a fost admisă pe lista oficială a statelor în care nu există pesta porcina clasică, iar mâine va primi diploma de certificare, în plenul Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală – a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe pagina sa de socializare, citat de RRA Astfel, după mai bine de zece ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din România, a scris Liviu Dragnea. Ţinând seama că în scurt timp devine operabil şi programul „Carne de porc din fermele româneşti”, ţara noastră are toate şansele să revină în forţă pe pieţele internaţionale, după ce ani la rând importurile la acest produs au fost de zece ori mai mari decât exporturile, a subliniat Liviu Dragnea. El a anunţat că state precum Japonia, Statele Unite, Canada sau Mexic şi-au manifestat deja intenţia de a începe negocierile bilaterale. Potrivit lui Liviu Dragnea, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu, a pledat cauza României în faţa forului internaţional.