Breaking News

Klaus Iohannis, după reuniunea NATO: România şi-a atins obiectivele

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Bruxelles, la finalul reuniunii NATO, că alocarea a 2% din PIB pentru Apărare de către România a fost apreciată de către aliaţi, dar a atras atenţia că banii trebuie efectiv cheltuiţi de către Guvern. Şeful statului a precizat că România şi-a „atins obiectivele” la reuniunea din Belgia. „O decizie importantă a statelor membre a privit împărţirea mai judicioasă a responsabilităţilor, prin stimularea creşterii bugetului pentru Apărare al fiecărui aliat. Faptul că România a alocat deja 2% din PIB pentru Apărare este foarte apreciat de aliaţii noştri, însă, o repet, este esenţială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, ceea ce depinde de Guvern”, a spus preşedintele, citat de Digi24. El a afirmat că în cadrul reuniunii s-a decis dezvoltarea unor planuri naţionale pe trei componente pentru fiecare ţară, precum şi un sistem de monitorizare riguroasă a paşilor statelor pentru atingerea obiectivului privind alocările bugetare. Prima componentă se referă la angajamentele de creştere a alocărilor pentru Apărare pentru atingerea ţintei de 2% din PIB, dar şi alocarea a cel puţin 20% pentru echipamente şi cercetare-dezvoltare. A două componentă se referă la angajamentele de investiţii în capabilităţi moderne pentru îndeplinirea ţintelor asumate la nivelul NATO, iar a treia componentă se referă la angajamentele privind contribuţiile naţionale pentru operaţii şi misiuni. Aliaţii au convenit şi că NATO trebuie să fie mai activă în combaterea terorismului. „Am subliniat contribuţia României în Afganistan, unde suntem al patrulea contributor aliat. Am susţinut ferm creşterea rolului NATO în combaterea terorismului. S-a decis în principal ca NATO, ca organizaţie, să devină membru al Coaliţiei anti-Daesh”, a spus preşedintele.