În perioada următoare, în municipiul Iaşi vor fi instalate cinci toalete ecologice automatizate. După cum a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, cele cinci toatele, care beneficiază de sistem automat de spălare-dezinfectare, aerisire-odorizare, distribuţie automată a hârtiei, iluminat cu leduri şi sistem acustic, vor fi amplasate în zonele Parcul Expoziţiei, Podu Roş, Esplanada Nicolina, Esplanada Alexandru cel Bun (Piaţa Voievozilor) şi Esplanada Oancea. „Accesul în toaletă se va face pe bază de fise, respectiv prin introducerea a două monede de câte 50 de bani în locaşul special amenajat la intrarea în dispozitiv”, a precizat primarul Mihai Chirica. (E.M.)