Președintele finlandez Sauli Niinistö, un conservator proeuropean convins, și-a anunțat luni intenția de a candida pentru un al doilea mandat în ianuarie 2018, un scrutin în care este deja favorit, transmite AFP.
Niinistö a declarat, într-o conferință de presă la reședința sa oficială de la Helsinki, că nu va reprezenta formațiunea din care provine, Partidul Adunării, dorind să candideze ca independent, situație în care are nevoie să strângă 20.000 de semnături.
Niinistö este cotat deja drept favorit al scrutinului, un sondaj al televiziunii publice YLE, realizat în decembrie, arătând că 52% dintre finlandezi doresc realegerea sa.
Sauli Niinistö, în vârstă de 68 de ani, a fost ales în funcție în 2012, într-o perioadă în care Finlanda, care a adoptat moneda unică în timpul mandatului său ca ministru al finanțelor (1996-2003), traversa o criză economică acută.
După un regim de austeritate prelungit, țara nordică s-a redresat în 2015 și a înregistrat, în primul trimestru al anului în curs, o creștere economică de 1,6% și un șomaj de sub 9%.
În Finlanda atribuțiile președintelui sunt limitate, dar locuitorii sunt atașați de Niinistö, căruia îi apreciază franchețea, independența și rezistența în condiții de adversitate.
În 1995, Niinistö, tată a doi copii, și-a pierdut prima soție într-un accident rutier. În 2004 a fost la un pas de moarte în timpul tsunamiului din Thailanda, când i-a salvat viața fiului său mai mic.
În 2009, s-a recăsătorit, cu atașata de presă a formațiunii sale, Jenni Haukio, mai tânără decât el cu 29 de ani.