Liberalii sesizează CCR referitor la procedura de adoptare a revizuirii Constituției, stabilită în Regulamentul Senatului

Senatorii PNL au sesizat marți Curtea Constituțională cu privire la modificarea și completarea Regulamentului Camerei superioare a Parlamentului care stabilește, între altele, și procedura de adoptare a inițiativelor de revizuire a Legii fundamentale.

Semnatarii sesizării susțin că unele articole au fost adoptate cu încălcarea prevederilor constituționale.

„Prin adoptarea art. 149 (1) alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului, s-a limitat competența decizională a Camerelor Parlamentului în procedura de revizuire a Constituției, încălcându-se principiul bicameralismului perfect rezultat din art. 150 — 151 din Constituție raportat la principiul bicameralismului diferențiat funcțional rezultat din art. 75 din Constituție, precum și principiul autonomiei parlamentare consacrat prin art. 64 din Constituție”, se arată în sesizare.

Liberalii precizează că jurisprudența CCR a arătat prin mai multe decizii că Parlamentul dispune de o competență discreționară în privința legiferării și autonomiei regulamentare, însă numai în cadrul limitelor stabilite de Constituție.

„Acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, regulamentele Camerelor Parlamentului nu pot contraveni normelor și principiilor constituționale și nici limitelor de reglementare stabilite prin Constituție”, se subliniază în sesizare.

PNL arată că Senatul a introdus în Regulamentul propriu o ordine de sesizare a Camerelor în procedura de revizuire a Constituției, încălcând astfel voința legiuitorului constituant care nu a prevăzut o astfel de procedură sau o astfel de etapă în procedura revizuirii.

„Prin această dispoziție regulamentară, Senatul și-a restrâns competența pe care Constituția i-o acordă în temeiul art. 150, eliminând practic și juridic posibilitatea de a fi sesizat de titularul inițiativei cu un proiect sau o propunere de revizuire. În mod similar, obligând inițiatorii să depună proiectele sau inițiativele de revizuire a Constituției doar la Camera Deputaților, Senatul le-a limitat acestora libertatea pe care art. 150 din Constituție le-a lăsat-o, respectiv aceea de a alege Camera la care să depună proiectul sau initiațiva de revizuire, încălcând dispozițiile art. 150 din Constituție atât în litera, cât și în spiritul lor”, se precizează în sesizare.

Liberalii mai susțin că „legiuitorul constituant român nu a prevăzut etapa sesizării Camerelor cu o inițiativă de revizuire a Constituției așa cum a făcut-o pentru procedura de legiferare obișnuită”. „Lipsa unei dispoziții constituționale cu privire la Camera ce trebuie să fie prima sesizată în procedura de revizuire a Constituției nu poate fi completată cu dispozițiile din procedura de legiferare obișnuită. Tăcerea legiuitorului constituant cu privire la această etapă din procedura de legiferare echivalează cu opțiunea acestuia de a nu îngrădi libertatea inițiatorilor de a sesiza oricare dintre cele două Camere atunci când decid să își exercite dreptul de a iniția revizuirea Constituției și de a permite oricărei camere să fie sesizată cu un astfel de act normativ”, se menționează în sesizare.

Competența stabilirii etapelor din procedura de legiferare revine, potrivit senatorilor PNL, puterii constituante și nu Parlamentului.

Liberalii subliniază că regulamentele Camerelor Parlamentului nu pot contraveni normelor și principiilor constituționale și nici limitelor de reglementare stabilite prin Legea fundamentală.

„Prin adoptarea art. 149 (2) alin. (6) din Regulamentul Senatului s-a încălcat procedura de revizuire prevăzută de art. 151 din Constituție, prin terminarea procesului legislativ doar prin simpla exprimare de voință a Senatului și împiedicarea ‘navetei legislative’ în cazul revizuirii Legii fundamentale”, arată senatorii PNL.

În final, senatorii liberali subliniază că Legea fundamentală nu reglementează o ordine de sesizare a Camerelor Parlamentului, iar prin urmare proiectele sau inițiativele de revizuire pot fie depuse la oricare dintre cele două.

„Ambele Camere au atribuții identice în această privință, în această materie a revizuirii Constituției, fără a fi nevoie de o altă învestitură specială, fiind abilitate direct prin Constituție ca și camere de revizuire potrivit interpretării teleologice, iar parlamentarii au dreptul constituțional de a iniția revizuirea chiar la camera din care fac parte”, se precizează în sesizare.

Luni, deputații PNL și USR au sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea hotărârii Parlamentului privind Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care permite anchetarea unor instituții sau persoane care fac parte din puterea judecătorească și care instituie pedepse pentru cei care nu furnizează informațiile solicitate de comisiile parlamentare de anchetă.

Pe 18 aprilie, Senatul a adoptat o hotărâre potrivit căreia inițiativele de revizuire a Constituției se depun în vederea dezbaterii și aprobării la Biroul permanent al Camerei Deputaților, iar ulterior inițiativa de revizuire, adoptată de Camera Deputaților, se transmite Senatului pentru dezbatere și adoptare.