Peste 80 de lucrări științifice prezentate la prima ediție a Conferinței Școlilor Doctorale de la TUIASI

 

 

De luni, 29 mai 2017, până marți, 30 mai, a avut loc la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași prima conferință a Școlilor Doctorale de la TUIASI, un eveniment științific organizat în premieră de către Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD).

 

Conferința s-a dorit a fi, încă de la prima ediție, un cadru în care studenții doctoranzi să își poată prezenta rezultatele recente din cercetare și care să favorizeze atât schimbul de idei, cât și colaborarea și interdisciplinaritatea.

 

 

 

Manifestarea, care a avut loc pe parcursul a două zile, a fost deschisă luni, 29 mai, de la ora 09.00, în Aula „Gheorghe Asachi” a TUIASI. Prezent la conferință a fost și rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, care a subliniat într-un discurs adresat plenului că universitatea are o poziție foarte bună la nivel național, numărul locurilor pentru studenții de la doctorat crescând cu 20% față de anul trecut.

 

„Suntem una dintre universitățile care au primit locuri în plus într-un număr atât de mare față de anul anterior. Vreau să mulțumesc domnului Liviu Goraș, președintele CSUD, pentru această organizare, directorilor școlilor doctorale arondate celor zece facultăți. Vreau să vă asigur de faptul că universitatea noastră îi susține pe toți colegii pe care îi avem, ca să devină conducători de doctorat și în acest fel să atragem mai mulți doctoranzi, pentru că doctoratul într-o universitate de cercetare avansată reprezintă piesa principală pentru evoluția unei societăți”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. După discurs, acesta a prezentat la rândul său rezultatele unei cercetări științifice, analizând separarea produselor de sinteză prin procedee neconvenționale – „Non-conventional techniques for bioseparation processes – Pertraction”.

 

 

 

În plen au fost prezentate încă șase lucrări: – directorul CSUD, prof. univ. dr. ing. Liviu Goraș – „On reaction-diffusion systems”, prof. univ. dr. ing. Vasile Hulea – Platform chemicals from bio-based ethylene: heterogeneous catalysts and processes, prof. univ. dr. ing. Mihaela Matcovski – „Dynamics of switching positive linear systems – analysis based on row and column representatives”, prof. univ. dr. ing. Alina Minea – Tehnici moderne de intensificare a transferului de căldură: nanofluidele, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Dumitrașcu – Solar Energy Conversion Technologies (Research Opportunities) și prof. univ. dr. ing. Cătălin Gabriel Dumitraș – O perspectivă asupra plagiatului și eticii în cercetarea științifică în era internetului.

 

 

 

Ulterior, în cea de-a doua parte a zilei, conferința s-a desfășurat în Corpul T, rectoratul TUIASI, fiind prezentate în total un număr de peste 80 de lucrări științifice elaborate de doctoranzi. În urma discuțiilor din fiecare secțiune în parte, autorii își vor îmbunătăți, unde este cazul, lucrările, și le vor trimite pentru a fi publicate în reviste de profil, printre care și în Buletinul Institutului Politehnic din Iași. Organizatorii conferinței au precizat că manifestarea științifică, aflată la prima ediție, se va desfășura anual.