Comisia Europeană dorește întărirea și finalizarea Uniunii economice și monetare

 

Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri un document de reflecție ce conține posibile căi de urmat pentru aprofundarea Uniunii economice și monetare a UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

„Moneda euro este una dintre cele mai importante realizări ale Europei. Euro este mult mai mult decât o monedă. A fost conceput ca un angajament pentru prosperitate. Pentru respectarea acestui angajament asumat pentru generațiile viitoare, trebuie să dovedim că avem curajul politic de a acționa acum pentru consolidarea și finalizarea Uniunii economice și monetare europene. Documentul de reflecție pe care îl prezentăm astăzi oferă diferite idei care ar trebui să contribuie la construirea unei viziuni comune asupra monedei euro, precum și măsuri concrete pentru realizarea acestei construcții”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte pentru moneda euro și dialog social, responsabil și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital.

Moneda euro este o reușită din multe puncte de vedere: este moneda comună a 340 de milioane de europeni din 19 state membre; șapte dintre statele membre care au aderat la UE în 2004 au adoptat-o deja. Și totuși au trecut doar 25 de ani de la Tratatul de la Maastricht, care a trasat calea către moneda unică și doar 15 ani de la punerea în circulație a primei monede; euro, care este a doua cea mai utilizată monedă din lume, a determinat stabilitatea prețurilor și face parte din viața zilnică a majorității europenilor, apreciază Executivul comunitar.

Cu toate acestea, în ultimii ani, zona euro s-a confruntat cu perioade dificile, ceea ce ne-a arătat că moneda euro nu este percepută întotdeauna cum am arătat mai sus, deși, în prezent, se bucură de cel mai mare nivel de popularitate din 2004, (72% din cetățenii zonei euro). Criza financiară și economică mondială care a început în Statele Unite în 2007-2008 a avut drept consecință cea mai grea recesiune din istoria de 60 de ani a Uniunii Europene. Statele membre și instituțiile UE au luat decizii de politică ferme pentru a păstra integritatea monedei euro și pentru a evita ce este mai rău, iar acum vedem roadele acestor reforme. Însă, atâta timp cât șomajul rămâne la un nivel atât de ridicat, criza este încă prezentă. Pentru ca euro să fie și mai avantajos pentru toți cetățenii, guvernanța zonei euro are nevoie de noi reforme, se arată în comunicatul CE.

Opțiunile propuse în documentul de reflecție sunt menite să contribuie la realizarea unui consens mai amplu privind abordarea provocărilor viitoare și imprimarea unei noi dinamici pentru această dezbatere importantă.

Desăvârșirea Uniunii economice și monetare nu constituie un scop în sine, ci un element necesar pentru crearea de locuri de muncă, pentru creștere economică, echitate socială, convergență economică și stabilitate financiară. Responsabilitatea și solidaritatea, diminuarea riscurilor și partajarea lor vor trebui să fie bine corelate. Uniunea economică și monetară ar trebui să rămână deschisă tuturor statelor membre ale UE, iar procesul decizional va trebui să fie mai transparent și să fie bazat pe răspundere democratică. Acestea sunt principii călăuzitoare pentru acțiunile viitoare. Obținerea unui amplu consens politic privind direcția spre care ne îndreptam și stabilirea unei foi de parcurs globale, cu etape bine definite, sunt elemente esențiale pentru reușită.

Pentru a face progrese, CE apreciază că vor trebui adoptate măsuri în trei domenii-cheie: definitivarea unei veritabile uniuni financiare, realizarea unei Uniuni economice și fiscale mai integrate și consolidarea răspunderii democratice și a instituțiilor din zona euro.

Un sistem financiar integrat și care funcționează bine este esențial pentru o Uniune economică și monetară eficace și stabilă. Pentru a continua în spiritul realizărilor din ultimii ani, trebuie să ajungem la un consens cu privire la calea de urmat. Acest lucru înseamnă să facem progrese în ceea ce privește elementele care sunt deja stabilite și să convenim asupra unor măsuri suplimentare pe care sa le luam până în 2025. În acest scop va trebui sa finalizam Uniunea bancară și să facem progrese cu privire la diminuarea și partajarea riscurilor în sectorul bancar, adoptând măsuri menite să sporească reziliența băncilor europene. De asemenea, obținerea de rezultate în cadrul Uniunii piețelor de capital este esențială dacă vrem să oferim economiei reale oportunități financiare mai diverse și inovatoare, inclusiv prin intermediul piețelor de capital, apreciază Executivul comunitar.

Pentru ca Uniunea economică și monetară să fie mai puternică, statele membre trebuie să accepte partajarea, într-un cadru juridic comun, a mai multor responsabilități și decizii privind chestiuni referitoare la zona euro. Acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul tratatelor UE și al instituțiilor sale, pe baza unei abordări interguvernamentale sau, cum este cazul acum, printr-o combinație a celor două opțiuni. Continuarea integrării politice ar putea implica o regândire a echilibrului dintre Comisie și Eurogrup și ar putea justifica numirea unui președinte permanent al Eurogrup, precum și unificarea reprezentării externe a zonei euro. Ideea unei trezorerii a zonei euro — eventual cu un buget al zonei euro — precum și ideea unui Fond monetar european sunt discutate, de asemenea, în cadrul dezbaterii publice, și ar putea fi luate în considerare, într-o etapă ulterioară, ca instrumente de aprofundare a Uniunii economice și monetare, în cadrul UE.

„Moneda euro reprezintă deja pentru europeni un simbol al unității și o garanție a stabilității. Acum trebuie să acționăm pentru ca euro să devină un vector de prosperitate comună. Numai prin eliminarea divergențelor economice și sociale din zona euro vom putea combate populismul atât de periculos pe care îl alimentează aceste divergențe. A venit timpul să finalizăm călătoria începută la Maastricht către o veritabilă uniune economică și monetară, care să se bazeze pe instituții puternice și pe răspundere democratică”, a afirmat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă.