Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a semnat miercuri, 31 mai, decizia de încetare începând cu data de 01.06.2017 a Contractului de Management al domnului Dumitru Filipeanu din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, în conformitate cu prevederile art 184 alin. 1 lit (a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat. Totodată, conducerea Consiliului Judeţean a numit începând cu aceeaşi dată ca manager interimar al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, pentru o perioadă de două luni, pe doamna Cristina Grigorescu, informează Biroul de presă al CJ Iaşi. Perioada de interimat se poate prelungi pâna la 6 luni, timp în care Consiliul de Administraţie al unităţii medicale va organiza concurs pentru ocuparrea postului de manager, se mai precizează în document. (E.M.)