Strategia de dezvoltare teritorială a României, un document-cadru care relaționează în profil teritorial strategiile sectoriale naționale și orientările strategice pe termen lung, fundamentând planurile pe termen scurt și mediu, a fost aprobată miercuri de Guvern, printr-un proiect de lege.
„Strategia include toate aspectele dezvoltării, problemele, tendințele, potențialul de dezvoltare și riscurile, asigură suportul pentru evaluarea ex-ante a impactului teritorial al implementării exercițiilor bugetare național și al UE”, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.
Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), scenariul „România Policentrică” urmărește, în perspectiva anului 2035, dezvoltarea teritoriului național la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice și de capitaluri (orașe mari/ medii) și conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene.
„Actul normativ preia reglementări promovate prin proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare teritorială a României, adoptat în ședința Guvernului din 5 octombrie 2016, dar clasat în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului permanent al Senatului din data de 27 decembrie 2016, în baza art. 63 alin. (5) din Constituția României”, se precizează în comunicat.
Obiectivele generale pe care Guvernul și le propune, în cadrul acestei strategii, vizează asigurarea unei integrări funcționale a teritoriului național în spațiul european, prin sprijinirea interconectării eficiente a rețelelor energetice, de transporturi și broadband.
De asemenea, este vizată creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare și a serviciilor publice, în vederea asigurării unor spații urbane și rurale de calitate, atractive și incluzive, dar și dezvoltarea unei rețele de localități competitive și coezive, prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor urbane funcționale.
Totodată, strategia vizează protejarea patrimoniului natural și construit și valorificarea elementelor de identitate teritorială, dar și creșterea capacității instituționale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială.
Potrivit Guvernului, documentul orientează procesul de dezvoltare și furnizează reperele strategice de dezvoltare a României pentru următoarele două decenii, stabilind o serie de acțiuni concrete, măsuri teritoriale la nivel național, măsuri teritoriale integrate la nivel zonal și un plan de acțiuni prioritare pe termen scurt (3 ani), mediu (7 ani) și lung (mai mult de 10 ani).
În cadrul MDRAPFE se va constitui o unitate de monitorizare și evaluare a implementării strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat și reactualizat anual, pentru a include noile reorientări strategice ori de politici, se mai arată în comunicat.