Vara culturală debutează la Ateneul Tătăraşi cu evenimente interesante și încărcate de semnificații

Joi, 1 iunie, de la ora 17.00 (intrarea pectatorilor gratuită), este programat vernisajul expoziției de fotografie „Regele Mihai. O copilărie fericită”, curator dr. Beatrice Todireanu. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Asociația „România Culturală” și Ateneul din Iași, organizează tot joi, 1 iunie, de la ora 17.00, la Galeria Reaglă de Artă, recent inaugurată, vernisajul expoziției de fotografie, intitulată „Regele Mihai – O copilărie fericită”. La eveniment vor fi prezenţi acad. Bogdan Simionescu, președintele Academiei Române – filiala Iași şi prof. univ. dr. Bogdan Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Un număr de 40 de panouri fotografice, cu imagini din timpul copilăriei Majestății Sale Regele Mihai I, vor fi expuse în Galeria Regală de Artă a Ateneului din Iași, până pe data de 12 iunie 2017. Fotografiile, înfățișând instantanee care îl prezintă pe Regele Mihai plimbându-se cu trotineta, călărind în munți sau înotând în mare, trăgând cu pușca ori jucând șah, dar și participând la ceremonii oficiale alături de membri ai Casei Regale, provin din colecția Familiei Regale a României, a Bibliotecii Academiei Române precum și din colecția „Luiza Berman”. Itinerată în țară, expoziția este organizată de Asociația „România Culturală”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Academiei Române, Teatrul Național București, Muzeul Național Peleș, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul țării Făgărașului „Valer Literat”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și cu sprijinul „Caru cu Bere”, City Grill și We are Media. Copiii, părinţii şi prietenii copiilor sunt invitaţi tot joi, 1 iunie, de la ora 17.00, în foayer, la o expoziţie inedită, care povesteşte despre o călătorie imaginară în jurul lumii, pe care elevii şi preşcolarii de la Atelier 1 au facut-o în acest an şcolar. Expun 120 de preşcolari şi elevi cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 10 ani. Proiectul „Ateneu în Oraș” debutează în luna iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului, cu o premieră semnată de Iulian Sandu și dedicată celor mai mici dintre spectatori. De la ora 18.00, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” (intrarea spectatorilor liberă) este programată premiera spectacolului de teatru „Alice în Țara Minunilor”, în regia lui Iulian Sandu. Şi tot joi, 1 iunie, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătăraşi, ieşenii sunt invitaţi la proiecția filmului „Ana, mom amour”, în regia lui Călin Peter Netzer. Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. (E.M.)