Monthly Archives: mai 2017

Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei de est pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport. În acest sens, conducerera Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi va dispune toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui ...

Read More »

Peste 500 de elevi din Iași învață despre nutriție prin intermediul programului “Sănătatea începe din farfurie”

Reprezentanţii Selgros Cash&Carry România, împreună cu Chef Cezar Munteanu, s-au aflat marţi, 30 mai, la Școala Gimnazială “Colonel C-tin Langa” din comuna ieşeană Miroslava, pentru a le vorbi elevilor despre alimentație, în cadrul programului „Sănătatea începe din farfurie”. Lansat în 2012 și aflat în cel de-al cincilea an de derulare, proiectul își propune să aducă educația gastronomică în școli și ...

Read More »

Copiii, aşteptaţi la sediul ITPF Iaşi, în cadrul acţiunii “Ziua porţilor deschise”

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi organizează miercuri, 31 mai, acţiunea intitulată ” Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, copiii care doresc să îşi sărbătorească ziua alături de poliţiştii de frontieră sunt aşteptaţi miercuri, 31 mai, în intervalul orar 10.00 – 12.00, la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, situat în municipiul Iaşi, strada George Cosbuc, ...

Read More »

Ambasadorul Japoniei în România, în vizită în judeţul Iaşi

Aflat pentru două zile în vizită la Iaşi, ambasadorul Japoniei în România, Excelenţa Sa Kisaburi Ishii, s-a întâlnit marţi dimineaţă, la Casa Pătrată, cu şefii judeţului. În cadrul întâlnirii, Excelenta Sa Kisaburi Ishii a afirmat că încă de la venirea sa în România a fost informat despre importanţa Iaşiului la nivel naţional. „Vizita mea la Iaşi ar fi trebuit să ...

Read More »

Invitație pentru copii şi părinţi în lumea secretă a plantelor și animalelor

Copiii și nu numai sunt invitați să își petreacă ziua de 1 iunie ca „detectivi de plante și animale” în Grădina Botanică. Din programul zilei vor face parte expediții de recunoaștere a broscuțelor, șerpilor sau tritonilor, trasee de interceptare a fluturilor, cărăbușilor și albinelor, căutare activă de păsări prin Grădina precum și câteva lecții de limbaj al ciripiturilor de dragoste ...

Read More »

Consilierii locali ai PNL Iaşi se opun creşterii de taxe şi impozite locale

Consilierii locai ai PNL Iaşi se opun creşterii de taxe şi impozite, propusă de primarul Mihai Chirica şi majoritatea PSD. “Principala motivație a acestor creşteri de taxe şi impozite este aceea că au crescut cheltuielile salariale. În condiţiile în care primarul Chirica a solicitat, la începutul anului, modificarea organigramei Primăriei, argumentând tocmai faptul că aşa se poate eficientiza activitatea municipalităţii, ...

Read More »

CE E VAL CA VALUL TRECE

Continuăm să fim ceea ce ne-am învățat să fim: o țară în care spectacolul primează oricărui gest profund, de ținut minte, dar mai ales de luat aminte. Ne consumăm energiile, dar și atenția, pe lucruri în fond mărunte, dar strălucitoare, captivant, dar lipsite de greutatea necesară solidelor fundații pe care să se reușească a se construi următorul pas. Hăhăiala băsesciană ...

Read More »

Vasile Blaga, Marcel Opriș, Eugen Tomac, Maria Ligor – invitați marți la comisia parlamentară de anchetă

  Vasile Blaga, Marcel Opriș, Eugen Tomac și Maria Ligor vor fi audiați marți în comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, a anunțat, luni, președintele comisiei, Mihai Fifor, precizând că doar Cătălin Predoiu nu a confirmat prezența. “Până în momentul de față, nu avem o singură confirmare, cea a domnului Cătălin Predoiu. S-a făcut corespondență cu domnia ...

Read More »

Peste o sută de parlamentari au constituit grupul “Prietenii Unirii”

  115 deputați și senatori, din partea tuturor partidelor politice, au constituit, luni, grupul “Prietenii Unirii” la inițiativa Platformei Unioniste Acțiunea 2012. În cadrul ședinței de inaugurare a grupului, care a avut loc la Camera Deputaților, președintele Platformei Acțiunea 2012, George Simion, a vorbit despre obiectivele pentru următoarele trei luni. În acest sens, a evidențiat dorința autorităților locale din Republica ...

Read More »

Cartel Alfa: Proiectul Legii privind salarizarea bugetarilor reduce salariile angajaților APIA

  Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice reduce drastic salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura (APIA) – centre județene și locale, deși instituția este responsabilă de absorbția celor mai multe fonduri europene. Potrivit unui comunicat al Cartel Alfa remis luni AGERPRES, APIA a atras cele mai mari sume de bani din fondurile UE ...

Read More »

Peste 1000 de transplanturi medulare realizate la Institutul Clinic Fundeni

Hemopatiile maligne – leucemiile, cazurile de limfom malign, mieloamele – sau aplaziile medulare reprezintă câteva din afecțiunile în care procedura de transplant medular este indicată și poate salva vieți. Conform unui raport1 publicat de Societatea Europeană de Transplant Medular în anul 2016, România înregistrează cea mai mare creștere dintre țările din Europa de Est în ceea ce privește activitatea de ...

Read More »

Peste 90 la sută din spațiile publice respectă Legea antitutun

Peste 90 la sută din spațiile publice respectă Legea antitutun, potrivit datelor unui studiu prezentat astăzi de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (PAS), informează MOLDPRES. În cadrul unei conferințe de presă, directorul de programe al Centrului PAS, Ghenadie Țurcanu, a specificat că studiul a fost realizat în perioada 1 ianuarie-2 martie curent în 326 restaurante, cafenele și ...

Read More »

A apărut romanul „Cromozomul XXI” de Valeriu Reniță

Editura “Tipocart print” a scos de sub tipar, sub egida Clubului literar „Pasărea măiastră” din Chișinău, romanul parabolă de expresie rusă „Cromozomul XXI”, autor Valeriu Reniță, informează MOLDPRES. Poeta Olesea Rudeaghin, președintele Asociației scriitorilor ruși din Moldova, a apreciat primele două capitole ale romanului, publicate acum o lună în revista literară „Russkoie pole”, drept un fenomen cu totul original, fiind vorba de ...

Read More »

Miniştrii liberali şi-au depus cererile de demisie

Miniștrii şi viceminiștrii de la Educaţie şi Mediu şi-au depus astăzi cererile de demisie la Cancelaria de stat. Vicepremierul Gheorghe Brega a depus anterior o cerere de concediu care începe cu ziua de astăzi, informează MOLDPRES. Solicitat de MOLDPRES, Serviciul de presă al Guvernului a specificat că pînă la ora 15.30 la Cancelaria de Stat au parvenit şapte cereri de ...

Read More »

Consiliul Naţional pentru Participare urmează să devină o platformă de echilibru între cetăţean şi autoritățile publice

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la evenimentul de inaugurare a Consiliului Naţional pentru Participare (CNP) pentru mandatul 2017-2019. Evenimentul a reunit membri ai CNP, ai Cabinetului de miniştri, precum şi reprezentanți ai Cancelariei de Stat, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. Premierul a reiterat deschiderea Guvernului de a consolida comunicarea cu societatea civilă şi ...

Read More »