Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat luni, la Sibiu, că susține două direcții pentru partid – structurarea unei opoziții eficiente față de PSD și parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis.
„Două sunt direcțiile PNL pe care eu le voi susține pentru a completa moțiunea lui Ludovic Orban. Prima este structurarea unei opoziții eficiente față de PSD. PNL trebuie să fie liderul ferm, inteligent și convingător al Dreptei. O Opoziție de succes la PSD pregătește o alternativă clară la PSD și perspectiva unei guvernări de succes. Dacă vrem să fim prima opțiune a românilor pentru viitoarea guvernare, trebuie să fim partidul în care își pun nădejdea cei mai mulți dintre nemulțumiții de proasta guvernare a PSD și de acțiunile politice iresponsabile ale majorității actuale. Vom atinge acest deziderat doar dacă facem opoziție fermă față de guvernarea Dragnea-Grindeanu și de practicile politice toxice ale majorității PSD-ALDE”, a spus, într-o conferință de presă, Turcan, potrivit unui comunicat al PNL Sibiu.
Ea a adăugat că opoziția față de PSD „totală, solid argumentată și desfășurată pe toate sectoarele” nu este singura cale pentru a recâștiga sufragiile electoratului vizat, dar este obligatorie.
„Programul, liniile de acțiune și conduita PNL trebuie gândite prin corelare cu programul și obiectivele fundamentale ale președintelui României. Principiile, valorile și obiectivele cu care Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014 trebuie să fie susținute de PNL. Programul președintelui a fost votat de 6,2 milioane de români. Este programul pe care PNL l-a susținut și asumat în alegerile prezidențiale din 2014. Este o datorie de onoare față de români, față de președinte și față noi înșine să acționăm politic în susținerea programului președintelui României. (…) Trebuie să fim partenerul președintelui. Dar nu orice fel de partener. Nu unul slăbit, confuz și cu procentele înjumătățite. Ci unul puternic, modern, care crede și susține aceleași obiective, aceleași valori, aceeași direcție pentru țară”, a menționat Turcan.
În opinia sa, persoana care întrunește autoritatea politică necesară, prin prisma experienței în PNL, a relației cu baza partidului și către care în acest moment converg cele mai multe energii este Ludovic Orban.
„În momentul în care marea masă a partidului îl va alege pe Ludovic Orban, nu vom mai putea spune că PNL-ului îi lipsește ceva pentru a lua decizii corecte, ferme, în acord cu ce așteaptă oamenii de la noi. Soluțiile propuse de Ludovic Orban pentru reforma internă întrunesc cel mai larg sprijin. Ludovic Orban va avea nevoie de un mandat puternic și îl voi sprijini, ca tot ce va însemna decizie a PNL să răspundă așteptărilor colegilor noștri, pentru a ajunge cât mai rapid la așteptările electoratului de dreapta”, a completat Raluca Turcan.