. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi Cod galben de descărcări electrice, averse puternice, grindină și vijelie pe întreg teritoriul ţării, valabil pînă în seara zilei de mîine, 8 iunie, informează MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, în această perioadă, în jumătatea de nord a țării se prevăd ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, care se vor extindere mîine și în sudul țării. În raioanele de nord și centru se prevăd ploi de scurtă durată cu descărcări electrice și averse puternice (15-30 l/m2), izolat cu grindină și vijelie în rafale de pînă la 15-20 m/s.
Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pentru următoarele zile sînt prognozate temperaturi minime de pînă la plus 10 grade Celsius, noaptea, în nordul ţării, și maxime de pînă la plus 29 grade Celsius, ziua, în sudul ţării.