Featured

Referendum asupra independenței Kurdistanului irakian pe 25 septembrie

 

Kurdistanul irakian va organiza pe 25 septembrie un referendum asupra independenței sale, a anunțat miercuri președinția acestei regiuni autonome din Irak, în pofida opoziției Bagdadului față de o asemenea opțiune, informează AFP.

‘Ziua de 25 septembrie a fost aleasă pentru organizarea referendumului’ asupra independenței, precizează președinția acestei regiuni într-un comunicat.

Kurdistanul este o regiune din nordul Irakului, autonomă din 1991 și ale cărei forțe sunt implicate în ofensiva împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Kurdistanul s-a constituit în regiune autonomă în virtutea Constituției irakiene din 2005, iar liderul său, Massoud Barzani, pledează de multă vreme pentru organizarea unui referendum de autodeterminare.

Related Articles

Back to top button