CSM Politehnica Iaşi a bifat vineri două noi transferuri, în vederea completării lotului cu care urmează să fie abordat noul sezon, în care formaţia din Dealul Copoului şi-a propus accederea în play off şi, implicit, participarea într-o cupă europeană. Astfel, după ce cu câteva zile în urmă, conducerea executivă a clubului i-a transferat pe mijlocaşul defensiv Bernardo Tengarrinha (Boavista Porto) şi pe atacantul Tito Fernando da Silva Pinto (din liga a III-a braziliană), vineri a venit rândul altor doi fotbalişti să ajungă la un acord cu gruparea ieşeană. Este vorba despre fundaşul stânga Andre Filipe Farias Marquez, care în carieră a mai evoluat la Sporting Lisabona şi Iraklis Salonic, şi de mijlocaşul stânga Luís Carlos Almada Soares “Platini”, jucător originar din Republica Capului Verde, care a mai jucat, printre altele, la formaţiile ŢSKA Sofia şi Omonia Nicosia. Pe lista de transferuri a conducătorilor ieşeni se mai află, printre alţii, fundaşul dreapta Andrei Dumitraş (CS Universitatea Craiova) şi mijlocaşul ofensiv Patrick Petre (Dinamo). Reamintim că în această săptămână, CSM Politehnica Iaşi a semnat un contract de colaborare cu Fotbal Hebdo, companie reprezentată de impresarul Arcadie Zaporojanu. În urma înţelegerii parafate între cele două părţi s-a convenit ca în funcţia de antrenor principal al CSM Politehnica Iaşi să fie instalat Flavius Stoican, ultima dată la Pandurii Târgu Jiu. În aceste zile, oficialii ieşeni continuă negocierile şi cu o parte dintre jucătorii care au evoluat în ultimul an pentru Poli, a căror contracte au expirat la finalul acestui sezon, în această situaţie aflându-se, printre alţii, Andrei Cristea şi Cosmin Frăsinescu. (E.M.)