A fost înființată Asociația Șefilor de Poliții Locale din România – ASISPOL

Protocolul de înființare a Asociației Șefilor de Poliții Locale din România – ASISPOL, structură afiliată Uniunii Internaționale a Șefilor de Poliții Locale – UNIJEPOL, a fost semnat sâmbătă, la Primăria Sectorului 2.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 transmis, sâmbătă, AGERPRES, inițiativa înființării ASISPOL a aparținut Federației Naționale a Polițiștilor Locali din România.

La evenimentul de sâmbătă, desfășurat în prezența primarului Mugur Mihai Toader și a viceprimarului Dan Cristian Popescu, a participat o delegație a Poliției Locale a Municipiului Casttelon de la Plana din Spania, condusă de intendentul general șef, Jose Luis Carque Vera.

Totodată, au participat reprezentanții polițiilor locale din Pitești, Târgoviște, Galați, Bacău, Ploiești, Târgu Mureș, din cele șase sectoare ale Capitalei.

Asociația Șefilor de Poliții Locale din România — ASISPOL — își propune să colaboreze cu structuri similare din țări europene și americane pentru creșterea standardelor profesionale ale polițiștilor locali români și pentru pregătirea temeinică a acestora, având la bază criterii de competență, perfecționare în interesul comunităților locale, se arată în comunicat.

ASISPOL este afiliată Uniunii Internaționale a Șefilor de Poliții Locale din Spania — UNIJEPOL, al cărei obiectiv principal este de a crea în cel mai scurt timp în Europa o unică asociație internațională a șefilor de poliții locale.