Breaking News

Jumătate dintre trupurile victimelor accidentului aviatic din Myanmar au fost găsite

 

Au fost găsite aproape jumătate dintre trupurile victimelor accidentului aviatic care a avut loc săptămâna trecută, când un avion militar birman s-a prăbușit în Marea Andaman, cu 122 de persoane la bord, a anunțat duminică armata Myanmarului, informează AFP.

Cincizeci și nouă de trupuri au fost recuperate duminică după-amiază, iar navele marinei, precum și pescadoarele care au fost trimise la fața locului pentru operațiuni de salvare au trebuit să se confrunte cu intemperii, în această perioadă de muson, a precizat armata.

Avionul, un Shaanxi Y8 chinez, transporta în timpul accidentului, survenit miercuri, soldați, membri ai echipajului, precum și copii și apropiați ai militarilor.

Douăzeci și șase de trupuri neînsuflețite au fost scoase din apă doar în ziua de duminică, potrivit comunicatului.

Deocamdată, nu a fost avansată nicio explicație oficială privind cauzele accidentului.

Potrivit lui Min Aung Hlaing, responsabil al armatei birmaneze citat duminică de mass-media locale, mai degrabă condițiile meteo decât un incident tehnic s-ar fi aflat la originea accidentului.