Spectacole de teatru, proiecţii de film şi un recital de muzică şi poezie, punctele de atracţie ale Ateneului în această săptămână

Proiectul „Ateneu în Oraș”, derulat în premieră, în această vară, de conducerea Ateneului Tătăraşi, continuă în săptămâna 12-18 iunie cu o nouă serie de spetacole de excepţi, mult aşteptate de publicul ieşean. Astfel, sâămbătă, 17 iunie, de la ora 10.00, în Piaţa Voievozilor este programat spectacolul de teatru pentru copii „Peter Pan”, în regia lui Iulian Sandu. Copiii, părinții și bunicio sujnt invitaţi să urmărească aventurile prin care trec frumoasa Wendy și frățiorii săi în compania eroului copilăriei, Peter Pan. Deși nu vrea să crească niciodată, copilul din Țara de Nicăieri trebuie să îl înfrunte pe fiorosul Căpitan Hook pentru a-i ajuta pe noii săi prieteni: Wendy si cei doi frați mai mici ai fetei. Crocodilul Tic Tac, copiii din Țara de Nicăieri și chiar și Căpitanul Hook îi vor încânta pe cei prezenți cu muzică, dansuri și aventuri. Participarea spectatorilor este gratuită. Tot sâmbătă, 17 iunie, la ora 21.00, în Piața Voievozilor va avea loc spectacol de teatru „Atenție: aterizăm”, în regia lui Daniel Onoae. Cele trei stewardese și logodnicul lor vă așteaptă să vă amuzați de situațiile comice prin care sunt nevoiți să treacă. Participarea spectatorilor este gratuită. Duminică, 18 iunie, la ora 18.00, în parcul din fața Teatrului Național, pe locația primului Teatru Evreiesc din lume, este programat spectacolul de teatru „Dragoste pe contrasens”, în regia lui Andrei Ciobanu. Participarea spectatorilor este gratuită. În săptămâna 12-18 iunie, la Ateneu, ieșenii sunt aşteptați și pentru alte evenimente culturale: spectacolul de teatru „Momo”, de Michael Ende, Liceul Waldorf Iași, marți, 13 iunie, ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei/ 8 lei.  Spectacolul  de teatru „Momo” al trupei Gala propune o parabolă despre lumea de astăzi, consumeristă, și un îndemn de reîntoarcere la o viață tihnită, cu sens, fără grabă inutilă.  Momo este o fetiță misterioasă care trăiește printre ruinele de la periferia unui oraș fără nume. Ea nu știe să citească sau să numere, nu știe cine îi sunt părinții și nici câți ani are. Însă ceea ce știe să facă micuța Momo, ca nimeni altul, este să asculte. Acordând atenție fiecărui om, ea îi ajută pe toți să găsească singuri răspunsurile la întrebările care îi frământă. Fetița nu este niciodată tristă, nu se plânge de nimic și are mulți prieteni buni. Brusc, orașul lângă care locuiește Momo este acaparat de „cenușii”, bărbații care le răpesc oamenilor timpul. Alături de maestrul Hora, ocrotitorul timpului, și de țestoasa Casiopeea, micuța Momo își propune să salveze omenirea. Dacă reușește sau nu, veţi afla doar urmărind spectacolul. Miercuri, 14 iunie, ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” (intrarea liberă) este programat spectacolul de dans sportiv susţinut de membrii Clubului de dans sportiv „Katiușa”. Spectacolul de teatru pentru copii „Vasilache și Mărioara”, PuppetsArt Time – Teatrul de buzunar, sâmbătă, 17 iunie, ora 11.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei.  Această formă de spectacol a apărut in secolul XVII în târgurile şi bâlciurile din oraşe, iniţial ca bastonade. Puppets Art Time a adaptat această formă de spectacol la tradiţiile și poveştile cu tâlc româneşti, readucând personaje „șugubețe” în prim plan şi un final plin de veselie. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Spectacol de teatru „Scaunul din strană”, Școala de Arte Populare „Titel Popovici”, sâmbătă, 17 iunie, ora 15.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, intrarea liberă. Spectacol de teatru „În țara lui Papură Vodăsau Povești de aburit adulții”, în regia lui Andrei Ciobanu, sâmbătă, 17 iunie, ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere. Avanpremieră proiecție de film „Planeta Petrila”, regia Andrei Dăscălescu, sâmbătă, 17 iunie, ora 21.30, pe Terasa Acoperiș, preț bilet 10 lei. După debutul cu „Constantin și Elena” (premiat în 2008 la IDFA), regizorul Andrei Dăscălescu s-a întors la Amsterdam anul trecut cu „Planeta Petrila”, un documentar despre închiderea Minei Petrila. Povestea este spusă din perspectiva artisului Ion Barbu, care încearcă să salveze patrimoniul industrial prin reconvertirea în spații muzeale și creative, și a minerului Cătălin Cenușă, liderul ultimului grup de mineri care mai activează în această mină. Filmat între 2013 și 2016, documentarul „Planeta Petrila” a surprins viața la Mina Petrila în ultimii 3 ani de existență, inclusiv imagini unicat cu ultimele lucrări din subteranul minei. Filmul e reprezentativ pentru condițiile grele de munca și pentru decăderea minelor din Valea Jiului, fiind un document al unei lumi aproape disparute. Pe de altă parte, documentarul urmarește formarea unui nucleu de societate civilă petrileană care, după o luptă de 4 ani, reușește să salveze clădirile istorice ale minei de la demolare. Inițiatorul acestei mișcări civice este artistul Ion Barbu, fost topograf la Mina Petrila, responsabil pentru petele de culoare și happening-urile culturale din micul orășel minier aflat în plin declin. Spectacol de teatru pentru copii „De ziua lui Pinocchio”, Marionnette Show, duminică, 18 iunie, ora 11.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei Pe cunoscutul și îndrăgitul Pinocchio îl vor cunoaște copiii așa cum este el : ca o marionetă. Vor face cunoștință cu acest tip de păpușă, dar și cu celelalte personaje care le vor atrage atenția cu siguranță. Bătrânul Gepeto reușește, alături de Zâna cea bună, să îi dea naștere lui Pinocchio ; și cum altfel ar putea sărbători minunea asta decât prin a-i organiza micuțului o petrecere de ziua lui?  Vă invităm, așadar, la ziua micuțului Pinicchio duminică 18 iunie, la ora 11:00, la Ateneul din Iași, să ne distrăm împreună și să îl sărbătorim așa cum se cuvine!  Din spectacolul nostru copiii vor învăța că minciuna nu îi ajută cu nimic, din contră, ea le poate încurca acțiunile, că atunci când continui să spui minciuni și nu îți recunoști greșelile situația se poate agrava și iertarea din partea celor mințiți vine mai greu, că este bine întotdeauna să alegem să spunem adevărul oricât de greu ne-ar fi și că dacă îți recunoști greșelile, ești pe jumătate iertat. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Recital „Prietenii pianului”, susținut de cursanții profesoarei Ada Zaharia, duminică, 18 iunie, ora 12.30 în Foaier, intrarea liberă. Recital de muzică și poezie „Pianul cu poeme”, Daniela Nane și Ioana Maria Lupașcu, duminică, 18 iunie, ora 19.00, preț bilet 20 lei/ 15 lei cu reducere. Un spectacol recital de muzică și poezie de dragoste, pus în scenă și reprezentat de zeci de ori în țară și în străinătate, pe scene importante ale teatrelor și filarmonicilor, inclusiv la Ateneul Român. Publicul reacționează spectaculos peste tot, răsplătind protagonistele cu lacrimi de emoție și de bucurie în ochi la final, la aplauze, pentru ca recitalul este clădit inteligent și interpretat cu emoție și virtuozitate, astfel încât să declanșeze catharsisul. Pianul conduce publicul pe note muzicale semnate de mari compozitori, cum ar fi Piazzolla, Vivaldi, Skriabin, Bach, Enescu, sau Carlos Gardel sau încântă cu prelucrări folclorice inedite. Poezia pornește de la dragostea adolescentină, trecând prin diferitele ipostaze ale iubirii, până la regăsirea sufletească în deplina iubire necondiționată. Recitalul ridică energia piesă dupa piesă, construind din momente impetuoase și impresionante prin sensibilitate sau forță. Experiența acestui spectacol în afara țării a fost remarcabilă. Testimoniale ale românilor din Italia, dar și ale celor din publicul italian, pentru care textul în română putea parea o dificultate, vorbesc cu încântare despre o seară artistică cu totul specială. Pianul cu poeme este un recital de calitate, care corespunde înaltelor standarde ale centrelor culturale de pretutindeni și pe care oamenii ar fi încântați să-l primească în dar în orice colț al lumii. Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 20 lei/ 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.