Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nu orice chestiune referitoare la abuzul în serviciu „poate să necesite un prag” și susține că Parlamentul trebuie să aștepte propunerea pe care o va face ministrul Justiției referitoare la acest prag.
„Eu nu vreau să îmi exprim păreri personale pe chestiuni juridice în care nu am pregătirea necesară. Prefer să las ministrului Justiției și celor care au pregătirea necesară libertatea de a analiza și a decide. Așteptăm în continuare decizia CCR pe sesizarea de neconstituționalitate care viza acest prag. Există interpretări diferite. În trecut asociațiile magistraților au solicitat introducerea unui prag. Noi facem de foarte multe ori — mă refer la opinia publică și, din păcate, mulți dintre analiști — facem o confuzie deliberată sau nu între răspunderea penală și răspunderea administrativă, lucruri care sunt delimitate în mod clar în alte legi care funcționează în România. Nu orice chestiune referitoare la abuzul în serviciu poate să necesite un prag. În cazul în care abuzul în serviciu afectează drepturi și libertăți fundamentale este o chestiune, în cazul în care abuzul în serviciu creează un prejudiciu material, este o altă problemă. Cred că trebuie să așteptăm propunerea pe care pe care o va face Ministerul Justiției și pe care o va înainta Parlamentului”, a afirmat luni Tăriceanu.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni, la Senat, că așteaptă motivarea Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu, un prag care să facă diferența dintre răspunderea contravențională, administrativă, penală urmând a fi identificat în cadrul unor dezbateri publice cu societatea civilă, cu profesioniștii dreptului.