Breaking News

Trump critică decizia justiției de a confirma suspendarea decretului său antiimigrație într-un moment „atât de periculos”

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat marți decizia Curții de Apel din San Francisco de a confirma suspendarea decretului său antiimigrație, transmite Reuters.

„Ei bine, după cum era previzibil, Circuitul 9 (cum este cunoscută instanța federală de apel din San Francisco, cea mai mare din cele 13 din SUA) a comis-o din nou — A decis împotriva INTERDICȚIEI DE CĂLĂTORIE într-un moment atât de periculos din istoria țării noastre. C.S.”, a scris Trump pe Twitter, referindu-se în final, aparent, la Curtea Supremă a SUA, care ar putea examina chiar săptămâna aceasta solicitarea administrației sale de a reinstitui controversatul ordin executiv cu privire la imigrație.

Decretul semnat la 6 martie de Trump a închis frontierele în fața refugiaților din lumea întreagă, suspendând totodată acordarea de vize timp de 90 de zile pentru cetățenii din Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen, șase țări predominant musulmane, considerate bastioane ale terorismului. Aplicarea decretului a fost însă blocată la 15 martie de un judecător federal din Hawaii. O primă versiune a ordinului, semnată în 27 ianuarie, fusese deja suspendată în 3 februarie de un judecător din Seattle (nord-vest), decizie validată ulterior, în februarie, de o Curte de Apel federală.

Luni, Curtea de Apel a apreciat că președintele nu a demonstrat în măsură suficientă că venirea de cetățeni ai celor șase țări ar dăuna intereselor SUA. Trump consideră că este vorba de o măsură necesară în lupta împotriva terorismului și la începutul lui iunie a sesizat Curtea Supremă, cea mai înaltă instanță americană.