Parlamentul European le-a ridicat miercuri imunitatea lui Jean-Marie Le Pen și unui alt eurodeputat al Frontului Național (extrema dreaptă franceză), la cererea justiției din Franța, transmite AFP.
Jean-Marie Le Pen, președintele onoare al FN, se află în vizorul justiției din țara sa pentru o declarație din august 2009, potrivit căreia ”90% dintre faptele diverse au la origine fie un imigrant, fie o persoană provenită din imigrație”. Împotriva eurodeputatului a fost deschisă o ”informare judiciară” pentru ”defăimare publică” cu caracter rasist.
O altă eurodeputată a FN, Mylene Troszczynski, este vizată pentru ”defăimare publică” cu caracter rasist și ”instigare la ură sau la violență” rasistă, după ce a difuzat pe Twitter, în septembrie 2015, o fotografie cu femei purtând văl integral în fața unei centru de distribuire a alocațiilor familiale, fotografie ce s-a dovedit ulterior un montaj.
Eurodeputații au considerat că nu există niciun motiv de a suspecta că procedurile judiciare franceze vizează împiedicarea exercitării mandatelor de către cei doi membri ai PE, aprobând ridicarea imunității lor printr-un vot cu mâna ridicată.
Joi, Parlamentul European urmează să se pronunțe asupra unei cererii de ridicare a imunității eurodeputatei Marine Le Pen, învinsă recent în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța de centristul Emmanuel Macron.
Actuala președintă a FN este acuzată de defăimarea primarului de dreapta al orașului Nisa, Christian Estrosi, despre care a susținut, în mai 2015, că a finanțat Uniunea Organizațiilor Islamice din Franța (UOIF, provenită din Frații Musulmani), care reunește 250 de asociații și apără un islam conservator.
Justiția franceză a cerut de asemenea în aprilie ridicarea imunității dnei Le Pen în ancheta privind presupusele angajări fictive de asistenți europarlamentari de către Frontul Național, solicitare care urmează traseul uzual din legislativul european.